Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Pianista Monica Florescu solistă într-un concert cu clavecin la Filarmonica din Satu Mare

Publicat: joi, 5 Noiembrie 2020 , ora 0.00
Astăzi, 5 noiembrie 2020, pianista Monica Florescu concertează împreună cu Orchestra Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare, în calitate de solistă la clavecin. Muziciana va interpreta Concertul în re minor BWV 1052 de Johann Sebastian Bach, iar seara se va încheia cu Serenada KV 361 „Gran Partita” de Wolfgang Amadeus Mozart. La pupitrul dirijoral, Ștefan Novak. Concertul începe la ora 18:30, în Sala Filarmonicii din Satu Mare și este transmis live pe paginile de Facebook și YouTube ale instituției, precum și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical.
Alexandra Scumpu