Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Încep Zilele Muzicale Româno-Americane, la Sibiu

Publicat: miercuri, 1 Iulie 2020 , ora 0.00
În perioada 1-5 iulie 2020, Filarmonica din Sibiu organizează ediția a VII-a a Zilelor Muzicale Româno-Americane, eveniment care se va desfășura pe esplanada Sălii Thalia. Concertul de deschidere va fi susținut, de la ora 19.00, de Maria Bâldea la harpă, Oxana Corjos - pian, și Petru Pane - la clarinet. Sub genericul O harpă de poveste, cei trei muzicieni vor interpreta, între altele, creații de Johnn Sebastian Bach, Dan Dediu, Frederic Chopin și Witold Lutoslawski.
Tot pe 1 iulie, în cadrul seriei amintite poate fi ascultat, de la ora 21.00, un concert al Orchestrei Filarmonicii din Sibiu. Membrii ansamblului vor prezenta Anotimpurile de Antonio Vivaldi, cu participarea Teatrului de balet Sibiu.
Larisa Clempuș