Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Două evenimente culturale au loc astăzi în cadrul Festivalului Internațional 'Iubiți Muzica Românească!'

Publicat: miercuri, 16 Octombrie 2019 , ora 0.00
În cadrul Festivalului Internațional „Iubiți Muzica Românească!" de la Arad au loc astăzi, 16 octombrie 2019, două evenimente. La Sala Palatului Cultural, începând cu ora 13.00, se va desfășura un spectacol sincretic intitulat „Fipp der Affe", pe muzica Violetei Dinescu, după un poem de Wilhelm Busch. Spectacolul va include și momente de poezie și diaproiecții ale desenelor lui Wilhelm Busch, cu participarea actorului Thomas Niese din Germania. Interpretează pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman. La ora 19.00, sala „Regele Ferdinand" a Primăriei din Arad va găzdui un concert cameral cu dans contemporan și poezie susținut de ansamblul Pro Musica Academica din Iași.
Maria-Isabela Nica