Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Bal mascat' de Giuseppe Verdi la Festivalul de Operă de la Sibiu

Publicat: marți, 17 Septembrie 2019 , ora 0.00
În această seară, la Festivalul de Operă de la Sibiu este pus în scenă spectacolul 'Bal mascat' de Giuseppe Verdi. De la ora 19, Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Timișoara vor colabora cu soliștii serii - tenorul Remus Alăzoare în 'Riccardo', baritonul George Proca - 'Renato', soprana Lăcrămioara Cristescu - 'Amelia' și mezzosoprana Gabriela Toader - 'Ulrica'. Dirijorul serii este Dejan Saviæ, iar spectacolul a fost regizat de Frans Meewis.
Ediția din acest an a Festivalului de Operă de la Sibiu a început în data de 9 septembrie și propune publicului pe durata a unsprezece zile, două spectacole de operă și operetă, un spectacol de balet, un recital de lieduri susținut de tineri laureați, un spectacol de operă pentru copii, precum și o gala de operă. Seria de evenimente se încheie în data de 28 septembrie.
Petre Fugaciu