Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Se încheie ediția a XX-a a festivalului 'Enescu și muzica lumii'

Publicat: joi, 22 August 2019 , ora 0.00
Astăzi, 22 august 2019, are loc ultimul concert din cadrul festivalului 'Enescu și muzica lumii' de la Sinaia. Începând cu ora 19,00, pe scena Sălii Casino urcă Orchestra Națională de Tineret a Olandei, după concertul susținut ieri, la București, în încheierea festivalului 'Vară magică'. La pupitrul dirijoral se va afla Antony Hermus, iar în programul serii regăsim lucrări precum 'Sărutul zânei' de Igor Stravinski sau Variațiunile op. 43 de serghei Rahmaninov pe o temă de Paganini, avându-l drept solist pe Alexander Gavrylyuk. Partea secundă a concertului va fi dedicată Simfoniei fantastice op. 14 de Hector Berlioz. Evenimentul din această seară încheie cea de-a XX-a ediție a festivalului 'Enescu și muzica lumii' de la Sinaia, organizat de Centrul Cultural 'Tinerimea Română' împreună cu Primăria orașului Sinaia.