Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Festivalul 'Tinere talente' la Râmnicu Vâlcea - din 18 mai

Publicat: joi, 16 Mai 2019 , ora 0.00
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Filarmonica „Ion Dumitrescu” din localitate organizează, în perioada 18-20 mai 2019, ediția cu numărul 40 a Festivalului „Tinere talente”. Seria de manifestări se deschide sâmbătă, 18 mai, cu un concert susținut de studenți ai Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Duminică au loc două evenimente, ce îi aduc în prim-plan pe elevii Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea și pe membrii Fundației Culturale „Remember Enescu”. Concertul de gală care încheie festivalul va avea loc luni, 20 mai, de la ora 18:00, când la pupitrul orchestrei filarmonicii vâlcene se va afla Florin Totan.
Ana Diaconu