Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert aniversar Shinya Ozaki - la Filarmonica din Tîrgu Mureș

Publicat: joi, 7 Februarie 2019 , ora 0.00

La Filarmonica din Târgu Mureș are loc astăzi, 7 februarie 2019, un concert aniversar prin care sunt marcați cei 25 de ani de activitate ai dirijorului Shinya Ozaki în cadrul instituției. Evenimentul se va desfășura cu muzicianul japonez la pupitrul dirijoral, iar în programul serii sunt incluse lucrarea "Regina coeli" de Wolfgang Amadeus Mozart și două partituri semnte de Camille Saint-Saëns - Concertul nr.4 în do minor pentru pian și orchestră și Simfonia nr.3 în do minor cu orgă. Concertul din Sala Mare a Palatului Culturii va fi realizat cu participarea soliștilor Mutsuko Tominaga - la pian și Molnár Tünde - la orgă, dar și a Corului Mixt al Filarmonicii din Târgu Mureș pregătit de Vasile Cazan.

Lucian Haralambie