Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe Concursul 'George Georgescu' la Tulcea

Publicat: joi, 17 Mai 2018 , ora 0.00
În perioada 17-20 mai 2018 se derulează ediția a 26 a Concursului Internațional de Interpretare Muzicală George Georgescu de la Tulcea. Competiția este destinată tinerilor din învățământul muzical preuniversitar (școli și licee de artă) și se organizează pe clase de studiu și categorii de instrumente: pian, vioară, corzi grave (violă, violoncel și chitară), instrumente de suflat (flaut și clarinet), canto, muzică de cameră și instrumente populare (nai și țambal). Juriul este alcătuit din cadre didactice universitare de specialitate din țară și personalități ale lumii muzicale românești recunoscute la nivel internațional. Premiile (în bani) vor fi acordate de Consiliul Județean și Primăria Tulcea. Iar Marele Premiu, în valoare de 1000 de euro va fi acordat de familia Georgescu celui mai strălucit concurent. Gala laureaților și premierea vor avea loc în 20 mai.
Larisa Clempuș