Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Începe, mâine, a 18-a ediție a festivalului 'Enescu și muzica lumii'

Publicat: luni, 7 August 2017 , ora 0.00
Ca în fiecare lună august din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” propune tuturor celor aflați la Sinaia, pe întreaga vale a Prahovei și nu numai, un afiș an după an mai complex. Ediția a XVIII-a a festivalului, ce se va desfășura între 8 și 30 august 2017 la Sinaia și Bușteni, are în program nu mai puțin de 18 concerte și recitaluri, cele principale urmând să fie găzduite de superba sală a Casino-ului din Sinaia, prilej cu care vor putea fi ascultați și văzuți peste 300 de muzicieni români și străini. Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” va aduce astfel în atenție nu mai puțin de 4 orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Cele trei orchestre românești care vor concerta în această ediție au în componență muzicieni de valoare din cele trei categorii de vârstă ale orchestrelor naționale de tineret și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert.
Orchestra Junior dirijată de Gabriel Bebeșelea va cânta pe 12 și 13 august, la Sinaia și Bușteni, avându-l ca solist pe violonistul Ștefan Aprodu, într-un program Vivaldi - Haydn. Pe 15 august va concerta la Sala Casino Orchestra Romanian Sinfonietta, dirijor Horia Andreescu, solistă fiind celebra pianistă Elisabeth Leonskaja cu un program integral Beethoven. În sfârșit, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, avându-l ca solist pe pianistul Andrei Licareț, va putea fi ascultată pe 30 august la Casino-ul din Sinaia, cu un program Weber – Beethoven. Invitata specială a Festivalului „Enescu și muzica lumii” de la Sinaia va fi, pe 22 august, Orchestra Națională de Tineret a Olandei dirijată de Mark Wigglesworth, pe afiș fiind înscrise titluri de lucrări de Wagner, Korngold și Igor Strawinsky.
Ștefan Costache