Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'De la Bach la Beatles' - al doilea recital

Publicat: vineri, 16 Iunie 2017 , ora 0.00

Chitaristul Costin Soare susține astăzi, 16 iunie 2017, cel de-al doilea recital din cadrul turneului "De la Bach la Beatles", un proiect al Asociației Culturale Kitharalogos. Publicul prezent, de la ora 19:00, la Palatul Toldalagi - Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Târgu-Mureș, va asculta Suita pentru lăută în la minor BWV 995 de Johann Sebastian Bach, în transcripție pentru chitară, dar și Yesterday sau Michelle, teme din repertoriul Beatles. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Turneul va continua mâine, 17 iunie, cu un recital la Bistrița. Costin Soare va cânta apoi la Tescani, Reghin, Mediaș, Bran, Sinaia, Pitești, Ploiești, dar și la Buzău și Craiova, finalul turneului fiind programat în 1 iulie, la Institutul Cervantes din Capitală.

Lucian Haralambie