Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concerte în așteptarea Crăciunului - la Biserica Neagră din Brașov

Publicat: duminică, 11 Decembrie 2016 , ora 0.00
În așteptarea Sfintei Sărbători a Crăciunului, Corul „Bach” al Bisericii Negre din Brașov alături de soliști și orchestra formată din muzicieni ai ansamblurilor Capella Coronensis și Neumarkt Brass, sub bagheta dirijorului Steffen Schlandt, va transmite bucuria nașterii Mântuitorului prin concertul intitulat ”Machet die Tore weit” ( ”Larg deschideți poarta sufletelor voastre” ). Concertul va avea loc astăzi, la Biserica Neagră, de la ora 17,00.
Iar Biserica Evanghelică C.A. din România - Parohia Brașov se alătură, pentru al cincilea an consecutiv, Fundației Forum ARTE în derularea proiectului „Ascultați colindul îngerilor”, în cadrul căruia peste 200 de elevi din Brașov și Sfântu Gheorghe își vor uni din nou glasurile și instrumentele pentru a învăța și a cânta colinde. Două evenimentele muzicale cu scop caritabil, ca rezultat al muncii acestor copii, se vor desfășura în 15 și 16 decembrie, tot la Biserica Neagră, de la ora 18,00.