Arhivă : Știri muzicale din țară
Înapoi
ArgEnTango și la Dumbrăveni
Publicat: duminică, 8 Mai
2016
, ora 0.00

Turneul național "Piazzola - o poveste autentică", susținut de grupul ArgEnTango se apropie de final, astăzi, 8 mai 2016, muzicienii putând fi urmăriți la Catedrala Armenească din Dumbrăveni. În penultimul concert al turneul care e demarat în 15 aprilie, Analia Selis, Mariano Castro și Omar Massa, alături de violoncelistul Răzvan Suma și violonistul Rafael Butaru propun din nou o latură necunoscută a lui Astor Piazzolla, prezentându-l așa cum nu a fost văzut și auzit niciodată în România. Muzicienii abordează un stil de interpretare, pe care Analia Selis l-a deprins în urma unei călătorii la Buenos Aires unde a cunoscut-o pe Amelita Baltar, cea care a fost cântăreața favorită a lui Piazzolla, cunoscută sub numele de "Vocea lui Piazzolla". Aranjamentele lucrărilor sunt realizate special pentru acest turneu de pianistul Mariano Castro. Concertul începe la ora 19.00. Turneul "Piazzola - o poveste autentică" se încheie mâine la Bistrița.