Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concursul de pian Irina Șațchi începe mâine

Publicat: joi, 23 Aprilie 2015 , ora 0.00
În perioada 24-25 aprilie 2015, Asociația Culturală "Irina Șațchi" organizează la Râmnicu Vâlcea ediția a 8-a a Concursului de Pian "Irina Șațchi". Pentru anul acesta, organizatorii au reintrodus secțiunea ansamblu la patru mâini. Președintele juriului este Viniciu Moroianu, care va aprecia candidații alături de Lavinia Coman, Csíky Boldizsar și Carmen Enescu-Botezatu. 62 de concurenți din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Craiova, Ploiești, Galați, Târgu Mureș, Chiajna și Râmnicu Vâlcea sunt înscriși în competiție. Deschiderea are loc mâine, 24 aprilie 2014, de la ora 14,30, la Filarmonica "Ion Dumitrescu", printr-un recital de pian al câștigătorului ediției anterioare - Florin Mantale.