Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Dirijorul Emil Simon s-a stins din viață

Publicat: marți, 25 Februarie 2014 , ora 16.26

Anunțăm cu regret stingerea din viață în această dimineață de 25 februarie 2014 a maestrului Emil Simon, dirijor al Filarmonicii "Transilvania" timp de 40 de stagiuni, unul dintre cei mai apreciați dirijori români din ultimii 50 de ani! Născut în 24 septembrie 1936, Emil Simon a dirijat peste 1.500 de concerte, interpretând mai mult de 3.000 de partituri, numeroase creații de muzică românească în primă audiție.

Dispariția sa este o pierdere grea pentru întreaga viață muzicală românească, pentru că Emil Simon este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai școlii dirijorale și de compoziție clujene. Dumnezeu să-l odihnească!