Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Craiova Muzicală - noi concerte

Publicat: luni, 18 Noiembrie 2013 , ora 16.58
    În a treia zi a Festivalului Internațional Craiova Muzicală, în 18 noiembrie 2013 au loc două concerte. Corul de Cameră și Orchestra de Cameră ale Filarmonicii “Oltenia” sunt conduse de Christoph Petrie din Anglia. În program - lucrările “Invisible Cities” și “Lăutari Capriccio” ale dirijorului invitat, interpretate în primă audiție românească și suita “Flos Campi”pentru violă, cor de cameră și orchestră de cameră de Ralph Vaughan Williams. Solist – Dorin Comșa. Concertul începe la ora 19,00. De la aceeași oră, la Liceul de arte “Marin Sorescu” din Craiova, elevi ai instituției susțin un concert sub bagheta lui Florian George Zamfir, inclus tot în Festivalul Craiova muzicală.