Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

S-a stins din viață dirijorul Bernard Haitink

Publicat: vineri, 22 Octombrie 2021 , ora 7.32
În cursul zilei de ieri, 21 octombrie 2021, a fost anunțat decesul dirijorului și violonistului olandez Bernard Haitink, în vârstă de 92 de ani.

O figură proeminentă a artei dirijorale la nivel mondial, muzicianul născut în 1929 la Amsterdam s-a identificat cu prestigioasa Orchestră Regală “Concertgebouw” pe care a condus-o între 1963 și 1988. Numit dirijor de onoare al ansamblului, începând din 1999, Bernard Haitink a renunțat în 2014 la funcția onorifică, în semn de protest față de managementul din acea perioadă.

O activitate deosebită a derulat Bernard Haitink și în Marea Britanie, dirijând Orchestra Filarmonicii din Londra și Orchestra Simfonică din Londra; de asemenea, s-a afirmat și în calitate de dirijor de operă, devenind, în perioada 1978 – 1988, director muzical al Festivalului de operă Glyndebourne, dar dirijând și la Opera Regală “Covent Garden”, instituție al cărei director muzical a fost între 1987-2002.

Bernard Haitink a fost apreciat și la conducerea unor alte orchestre de prim rang, precum Capela de Stat din Dresda, Orchestra Națională a Franței sau Orchestra Simfonică din Boston.

Bernard Haitink a semnat și numeroase înregistrări, reprezentând o impresionantă discografie. Au rămas emblematice înregistrările simfoniilor de Gustav Mahler, Anton Bruckner sau Ralph Vaughan Williams, dar și lucrările orchestrale din creația lui Claude Debussy. Pentru discurile înregistrate sub bagheta sa, Bernard Haitink a fost răsplătit, de-a lungul timpului, cu premii acordate de revistele Gramophone sau BBC Music, dar și cu premii Grammy sau Echo Klassik.

Pentru a onora cariera sa, Radio România Muzical vă propune două ediții Interpretul zilei - In memoriam miercuri, 27 octombrie și joi, 28 octombrie 2021, ora 10.00.
Florica Jalbă