ACUM:
21.00
Scena europeană
Înregistrări sau concerte în direct.
Urmează: 23.30 Sunete contemporane Incursiune în lumea muzicii contemporane românești.
Apoi: 0.00 Adagietto În inima nopții, sonorități aduse din inima nopții...

Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

George Petean - nominalizat la Premiile Helpmann pentru 'Simon Boccanegra', la Opera din Sydney

Publicat: luni, 24 Iulie 2017 , ora 0.00
Baritonul George Petean se numără printre nominalizații la Premiile Helpmann, cele mai importante distincții de recunoaștere a performanței artistice în cea ce privește arta spectacolului în Australia, fie că e vorba de operă, fie de teatru, balet sau creație muzicală contemporană. Iar câștigătorii vor fi desemnați astăzi, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Teatrul Capitol din Sydney, forul organizator fiind Live Performance Australia (LPA).
George Petean a primit această nominalizare pentru evoluția sa în spectacolul „Simon Boccanegra”, montare pentru Opera din Sydney, în care a dat viață rolului titular.
„Baritonul român George Petean (care a mai cântat Boccanegra la Roma sub bagheta lui Riccardo Muti, într-o montare de Adrian Noble în 2012, între altele) este superb în acest rol. Vocea sa caldă, rezonantă este expresivă emoțional iar el are o puternică prezență dramatică.” – consemnează Jo Litson în recenzia sa pentru revista Limelight.
Ceilalți trei nominalizați sunt, tot la categoria „Cel mai bun rol principal masculin într-un spectacol de operă”, bas-baritonul englez Christopher Purves, baritonul australian Michael Honeyman și tenorul sud-coreean Yonghoon Lee.
Ștefan Costache