Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Baritonul George Petean evoluează la Teatro Real din Madrid

Publicat: marți, 27 Septembrie 2016 , ora 0.00
Baritonul George Petean interpretează rolul "Iago" in spectacolul "Otello" de Giuseppe Verdi, pe care îl propune în actuala stagiune, Teatro Real din Madrid. Sub conducerea dirijorului Renato Palumbo, mai evoluează, între alții, tenorul Gregory Kunde și soprana Ermonela Jaho. Regia îi aparține lui David Alden. Reprezentația va fi reluată de patru ori la Madrid, până în 3 octombrie 2016.