Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Daniel Hope - noul director artistic al Orchestrie de Cameră din Zürich

Publicat: miercuri, 6 Mai 2015 , ora 15.48

Orchestra de Cameră din Zürich și-a anunțat noul director artistic începând din 2016: este vorba despre carismaticul violonist Daniel Hope care îl va înlocui în această poziție pe dirijorul Sir Roger Norrington, un alt artist englez. La momentul anunțului, Michael Bühler, directorul ansamblului, a lăudat la Daniel Hope "clara înțelegere a modului de a clădi punți între genuri și generații."

Deși colaborarea a început în 2006, legătura lui Hope cu orchestra ține de anii copilăriei când, asistând la concertele formației i-a cunoscut pentru prima oară pe Mozart și Bach. "Să fiu numit director artistic nu este numai o onoare în ceea ce mă privește," - a comentat Daniel Hope - "înseamnă, de asemenea, că am închis un cerc în cariera mea."

Protejat al lui Yehudi Menuhin, Daniel Hope are un profil distinct în violonistica ultimilor ani: s-a impus ca membru al excepționalului Trio Beaux Arts dar și ca solist, memorabil atât ca interpret al muzicii baroce dar și al unor autori moderni, ca Șostakovici, Alban Berg și Benjamin Britten. Fiecare dintre albumele pe care le semnează are relief și poveste - asemenea discurilor Ceciliei Bartoli.

În ceea ce privește viitorul Orchestrei de Cameră din Zürich, Hope țintește "să cultive sunetul său special în stilurile tuturor epocilor muzicale și să articuleze programe care să entuziasmeze publicul." El intenționează să pună un mai mare accent și pe prezența internațională, în turnee, a formației.

Daniel Hope a lucrat până în prezent și cu alte ansambluri de prestigiu, între care Filarmonica Regală din Londra și Orchestra de Cameră a Europei, pe care le-a condus ca solist.

Ștefan Costache