Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Ramona Horvath Trio la Madrid

Publicat: marți, 24 Martie 2015 , ora 0.00
Ziua Internațională a Francofoniei va fi marcată de Institutul Cultural Român de la Madrid printr-o serie de evenimente în cadrul cărora figurează și organizarea unui concert de jazz susținut de Ramona Horvath Trio astăzi, 24 martie 2015 la Institutul francez din capitala Spaniei. Ansamblul fondat de pianista română Ramona Horvath mai are în componența sa doi muzicieni francezi, contrabasistul Nicolas Rageau și percuționistul Frédéric Sicart.