Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Greve și concerte anulate – sau nu? la Radio France

Publicat: vineri, 20 Martie 2015 , ora 10.24

19 martie, ora 17.30. Managementul ansamblurilor  Radio France anunța: “Atenție, din motive ce țin de chemări la grevă ale mai multor organizații sindicale, în legătură cu dificultățile bugetare și apărarea angajaților Radio France, concertul Orchestrei Naționale a Franței din 19 martie și cel al Orchestrei Filarmonice Radio France din 20 martie au fost anulate”.

La ora 18.30, pe site-ul postului France Musique, care trebuia să transmită în direct ambele concerte, apare un articol în care se vorbește despre situația creată la Radio France. Este adevărat, anumite sindicate au chemat la grevă pe termen nelimitat începând cu 19 martie, ora 0.00, întrucât managementul prevede restricții bugetare și disponibilizări. Însă muzicienii din ambele orchestre au reacționat, anunțând că sunt solidari cu colegii lor greviști, dar că, totuși, aleg să cânte ambele concerte. Membrii Orchestrei Naționale a Franței au arătat că anularea concertului care trebuia să aibă loc ieri este un “prejudiciu” adus orchestrei și publicului; în consecință, au cântat – nu în sala de concert, ci în holul Casei Radio France din Paris, cu însemnele albe de greviști la mâini. (video disponibil aici).

Și membrii Orchestrei Filarmonice Radio France, care ar fi trebuit să susțină un concert în această seară, 20 martie 2015, își declară,  într-o scrisoare deschisă, voința de a desfășura concertul „din dorința de a-și respecta publicul și sala care îi găzduiește. Conducătorii noștri trebuie să fie conștienți de necesitatea de a proteja  cultura, ai cărei apărători ar trebui să fie.”

Pe site-ul Orchestrei Filarmonice Radio France, concertul din această seară apare în continuare ca anulat la această oră, deși France Musique are trecută în program transmisiunea directă a aceluiași concert.