Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Premiera operei 'Unu Plus Minus Unu' de Liviu Dănceanu

Publicat: miercuri, 4 Martie 2015 , ora 11.06
La Chișinău are loc astăzi, 4 martie 2015, premiera spectacolului „Unu Plus Minus Unu” op. 148-154 - operă de cameră în șapte tablouri pentru soprană, tenor și septet instrumental de Liviu Dănceanu. Creația va fi interpretată de Ansamblul „Archaeus”, cu soprana Simona Jidveanu și tenorul Cristian Alexandru Petrescu soliști. Spectacolul se va desfășura în cadrul Festivalulului Internațional de Muzică „Mărțișor 2015” de la ora 18:00, în Sala Mare a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din Moldova și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.