Ascultă RRM live
Ascultă stream-urile on-demand ale RRM

Arhiva Calendar - 'Zilele Lipatti'

Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru a asculta acest clip

Zilele Lipatti - juriul Concursului Național de Pian

Marți, 19 Octombrie 2010 , ora 12.47
 

Personalități din domeniul interpretării, pedagogiei, criticii muzicale și componisticii, din țară și din străinătate, se reunesc la București, în organizarea postului Radio România Muzical, pentru a decide, ca membri ai juriului, rezultatele concursului.

Echidistanța, obiectivitatea în evaluarea performanțelor interpretative, receptivitatea față de creativitatea în interpretare și față de acele atribute perene ce au caracterizat stilul atât de apreciat al lui Dinu Lipatti vor fi constante în aprecierea  evoluției participanților la cele două categorii de vârstă ale concursului. Cine sunt membrii juriului competiției?

Categoria I, 14 - 18 ani, este prezidată de Viniciu Moroianu și îi mai reunește pe Alina Elena Bercu, Matei Varga și Alexandra Diaconu. Criticul muzical Alexandra Diaconu, româncă stabilită de la șase ani în Franța, a studiat vioara cu Mihaela Martin, Maryline Hecquet și Cristian Iaciu, ultim muzician la clasa căruia a absolvit, acum zece ani, Conservatorul din Lille. Pasionată de Istoria artei, ea a ales să se specializeze și în acest domeniu terminând cursurile Universității "Charles de Gaulle" unde, în 2005, a obținut Diploma de Master cu o dizertație despre muzica în pictura Barocului italian. Alexandra Diaconu este redactor al revistei franceze online de muzică clasică "Resmusica", semnează rubrica de muzică clasică a revistei PepperbacK și este corespondentă la Paris a postului Radio România Muzical.

 Alina-Elena Bercu și Matei Varga sunt tineri pianiști lansați de Radio România Muzical, și ei membri în juriul categoriei I de vârstă. Alina-Elena Bercu s-a format sub îndrumarea apreciatei profesoare Stela Drăgulin, debutând, ca solistă, la numai 9 ani. Din toamna lui 2006, studiază la Universitatea de Muzică "Franz Liszt" din Weimar iar printre cei cu care a mai urmat cursuri se numără Rudolf Buchbinder și Leslie Howard. Alina a câștigat Concursul "Steinway & Sons" de la Hamburg, "World Piano Competition" de la Cincinnati și a fost finalistă a Concursului "Clara Haskil" de la Vevey.

Stabilit în momentul de față la New York, Matei Varga este unul dintre cei mai apreciați tineri pianiști români la nivel internațional. Matei Varga este laureat al Concursurilor Internaționale "George Enescu", "Maria Canals", "Young Concert Artists"ă unde activează, actualmente, ca profesor. A susținut recitaluri în spații faimoase, între care Carnegie Hall și Sala Gaveau. dar și al Concursului Internațional de la Porto. El a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, specializându-se la Colegiul Mannes din New York, metropol

Președintele juriului la categoria 14 - 18 ani este Viniciu Moroianu, binecunoscută personalitate a pianisticii românești din ultimele decenii, laureat al Concursului Internațional "George Enescu", apreciat profesor la Universitatea Națională de Muzică din Capitală. Viniciu Moroianu este specialist în problematica lucrărilor pentru pian de Dinu Lipatti, domeniu în care și-a susținut teza de doctorat; l-am întrebat ce anume din spiritul lui Lipatti va urmări să fie apreciat în evoluția concurenților:

  Extraordinara onestitate și exigență cu sine, acel cult al perfecțiunii, deopotrivă interpretative și tehnice. A fost un performer și, în același timp, se poate vorbi de o viziune foarte modernă a lui, ca interpret, față de lucrările cărora le-a dat viață, în sensul unei simplități, a unei abordări extrem de echilibrate și cu un riguros și sfielnic, în același timp, respect al textului muzical.

 La categoria a doua de vârstă, 19 - 28 de ani, președintele juriului este  compozitorul Dan Dediu, rectorul Universității Naționale de Muzică, discipol al lui Ștefan Niculescu și al lui Dan Constantinescu, beneficiar al unei burse de creație "Herder" la Viena. A coordonat, în calitate de director artistic, patru ediții ale Festivalului "Săptămâna Muzicii Noi" și este profesor de compoziție la Universitatea Națională de Muzică.

 Mara Dobrescu, devenită, în 1996, studentă a Conservatorului din Paris, specializându-se, mai apoi, între alții, cu Martha Argerich și Pierre-Laurent Aimard. Laureată a numeroase concursuri internaționale, Mara Dobrescu a susținut recitaluri și concerte în săli importante din Europa, America de Sud, Australia și Statele Unite ale Americii; în 19 martie 2007 a evoluat pe scena celebrei săli "Cortot" din Paris, într-un omagiu adus lui Dinu Lipatti care ar fi împlinit, chiar în acea zi, 90 de ani. Începând din 2004, Mara Dobrescu a susținut cursuri de pian și muzică de cameră la Conservatoarele din Paris și Lille. Tot la categoria 19 - 28 de ani, membră în juriu este pianista

Din juriu mai fac parte Liliana Staicu, reprezenta postului Radio România Muzical la ambele categorii de vârstă dar și dr. Otto Probst, care  în prezent instituție cu rangul de universitate sub numele "Konservatorium Wien Privatuniversität". Muzicianul predă pianul la amintita universitate, de peste trei decenii. Activitatea sa interpretativă se focalizează în primul rând asupra domeniului cameral, creația modernă și contemporană ocupănd un loc important în ansamblul preocupărilor sale. Pe lângă aceasta, Otto Probst are o bogată experiență ca solist în compania orchestrelor, fiind solicitat în mod regulat de Wiener Symphoniker și de Niederösterrichischen Tonkünstlerorchester. a studiat pianul la Conservatorul din Viena,  Otto Probst despre prezența sa în juriul Concursului din cadrul “Zilelor Lipatti”:

Este pentru mine o mare plăcere să particip la acest eveniment, pentru că e necesar ca memoria celebrului pianist, unul dintre marii interpreți ai secolului trecut, să fie onorată printr-un festival dedicat operei sale, stilului său pianistic... Aportul meu, ca membru în juriu, ar fi să propun o nouă perspectivă datorită tradiției vieneze în care am crescut, una foarte clasică, în care am studiat, ca materii de bază, Beethoven și Haydn.

La categoria de vârstă 14 - 18 ani, etapele concursului vor avea lor la Sala Mică a Ateneului Român, în 22, 24 și 26 noiembrie. Etapele I și a II-a la categoria 19 - 28 de ani vor fi găzduite de Centrul Național de Artă "Tinerimea Română" în 23 și 25 noiembrie, iar finala la această secțiune, festivitatea de premiere și concertul de gală al laureaților vor avea loc la Sala Radio, în 28 noiembrie, cu participarea Orchestrei Române de Tineret dirijate de Cristian Mandeal. Cu excepția zilei de 28 noiembrie, accesul publicului la toate etapele competiției este gratuit.

Mai multe informații - la adresa : www.romaniamuzical.ro/zilele-lipatti

Co-organizatori: Fundația "Dinu și Valentin Lipatti", Consiliul Județean Argeș.


Sponsori: Apa Nova, JTI, WizzAir, ING Bank.

  
Parteneri: Cluburile Rotary din București, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Institutul francez, Filarmonica "George Enescu", Centrul Național de Artă "Tinerimea Română", Cocor Media Channel, Liceul de Muzică "Dinu Lipatti", Romfilatelia.

 

                                                                                            

Ștefan Costache
Arhiva : 2010 |

 

Copyright © 2000 - 2012 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro