ACUM:
7.00
Allegro... de weekend
Un matinal clasic, într-un tempo vivace.
Urmează: 9.50 Promo
Apoi: 9.54 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Discurile anului 2019

Arhiva edițiilor anterioare: 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013

Discurile de muzică ale anului 2019 la Radio România Muzical


Pianistul Jan Lisiecki și Academy of Saint Martin in the Fields – integrala concertelor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven

Beethoven este o adevărată marcă pentru Jan Lisiecki: în 2013 o înlocuia pe Martha Argerich în Concertul nr. 4 de Beethoven, moment care l-a propulsat în rândul stelelor în ascensiune la nivel mondial. Cu același Concert nr. 4 de Beethoven a debutat și la Carnegie Hall din New York, și cu aceeași partitură a condus pentru prima dată un concert de la pian.

Sigur, a înregistra toate concertele de Beethoven în concerte consecutive live, este o întreprindere dificilă pentru oricare pianist, cu atât mai mult, cu cât pianistul suplinește și dirijorul. Însă Jan Lisiecki surmontează toate aceste greutăți: nu aș spune că este înregistrarea perfectă a concertelor de Beethoven, însă este o versiune convingătoare și tinerească în care întâlnim și suflul acela specific live-ului.

Există atâtea alte interpretări, am spune, ale concertelor lui Beethoven; era nevoie de încă una? Sunt atâția care spun că nu sunt interesați decât de interpretările pe care le-au ascultat pentru prima dată ale unor lucrări preferate sau ale unor artiști care nu mai sunt, poate, demult printre noi. Însă eu cred că trebuie să fim cu atât mai deschiși la ceea ce se cântă astăzi și să fim atenți la tinerii muzicieni contemporani, prin efortul cărora tradiția muzicii culte merge mai departe. Mai ales dacă sunt atât de talentați precum acest Jan Lisiecki, un pianist canadian cu origini poloneze, care la 24 ani realizează un Beethoven atât de matur în construcție, și totuși, atât de contemporan nouă prin spirit. (Cristina Comandașu)

*Clarinetistul Andreas Ottensamer și pianista Yuja Wang – albumul Blue hour

În 8 martie, Deutsche Grammophon lansa albumul Blue hour, cu clarinetistul Andreas Ottensamer în prim-plan. Putea fi, explică Andreas Ottensamer, un titlu foarte previzibil pentru acest album, de tipul "Capodopere romantice", însă el a preferat ceva ieșit din comun, cum este Blue Hour - ora albastră, ce face trimitere atât la floarea albastră, o imagine iconică a romantismului, dar și la acele momente al zilei, la crepuscul sau chiar înainte de răsărit, când încă totul este cufundat în penumbră.

Andreas Ottensamer cântă pe acest disc alături de ansamblul din care face parte, celebra Orchestră a Filarmonicii din Berlin, dar și împreună cu Yuja Wang care-i este bună prietenă. "Ce pianistă!" o recomandă Andreas Ottensamer pe Yuja Wang. A cânta alături de Yuja Wang nu este simplu, recunoaște Andreas Ottensamer, de multe a trebuit să ia de la zero concepția pieselor pe care le lucrau împreună. Yuja Wang aduce impetuozitate, nerv și o personalitate distinctă pianului; sunetul lui Andreas Ottensamer este cald, plin de lumină. Între cei doi se stabilește un echilibru de nuanțe care este în avantajul lucrărilor interpretate, așa cum vom constata în Gran Duo concertant pentru clarinet și pian - un concert de pian cu clarinet obligat, având în vedere dificultatea și rolul important al partiturii pianului, în contextul întregii lucrări.

Pe acest album, Andreas Ottensamer ne dezvăluie și o altă latură a sa: acea creatoare, pentru că pentru cele 7 cântece fără cuvinte de Mendelssohn de pe acest disc, el însuși a realizat transcripția pentru clarinet și pian. Și veți constata, nu doar a preluat pentru clarinet tema de la pian și nici nu a ales doar liedurile care să permită cea mai simplă transcriere. Noi vom asculta Cântecul fără cuvinte op. 105 nr. 1 de Mendelssohn. (Cristina Comandașu)


*Dirijorul Cristian Măcelaru, violonista Nicola Benedetti și Orchestra Simfonică din Philadelphia. Lucrări de Wynton Marsalis

Un album nominalizat la premiile Grammy 2020 care ne suscită mai mult interesul, cu cât pe coperta lui întâlnim numele dirijorului român Cristian Măcelaru. Pe 12 iulie, casa Decca lansa un album cu lucrări de Wynton Marsalis, interpretate de violonista Nicola Benedetti și Orchestra Simfonică din Philadelphia, dirijor Cristian Măcelaru – Concertul pentru vioară și orchestră este în prim plan.

Cristian Măcelaru îl prezenta pe Wynton Marsalis “ un geniu - și muzical și intelectual. Ritmul pe care îl scrie vrea să comunice un anumit caracter care trebuie să fie înțeles foarte clar de toți cei de pe scenă și, de multe ori, acest ritm e împărțit în toată orchestra, dar este o simplă frază ritmică în care fiecare orchestrant participă cu o notă sau cu două note. Și-atunci, împreună trebuie făcut un tot care să fie simplu sau să fie organic în felul în care se ascultă. Și acesta este cel mai greu lucru.

În acest labirint ritmic și armonic al Concertului pentru vioară și orchestră de Wynton Marsalis, Cristian Măcelaru impune ordine și armonie – rolul este unul cheie, iar reușita, deplină. Un mare dirijor, alături de o violonistă talentată și o orchestră printre cele mai bune din lume: un cocktail incediar și o nominalizare bine meritată la premiile Grammy. (Cristina Comandașu)


*Pianista Luiza Borac – albumul Mozart in love.

Nu trebuie ratată sub nicio formă experiența de a asculta, iar și iar, acest disc mozartian semnat de Luiza Borac, care se dovedește o redutabilă mozartiană, dincolo de a fi o mare interpretă a muzicii lui Enescu și Lipatti, de pildă. Simțim tot sufletul Luizei pus în aceste înregistrări; cred, de altfel, că există și o perfectă potrivire între personalitatea compozitorului și a pianistei – aceeași ingenuitate, aceeași strălucire a unui talent ieșit din comun. Mozart propus de Luiza Borac este pur, jucăuș, plin de viață; în același timp, matur, consistent, servit de toate mijloacele tehnice și artistice puse la dispoziție de experiența unei, cu adevărat, mari pianiste. (Cristina Comandașu)

*Dirijorul Andris Nelsons și Orchestra Simfonică din Boston. Simfoniile a VI-a și a VII-a de Dmitri Șostakovici

Albumul, apărut pe 22 februarie la casa Deutsche Grammophon, este nominalizat, la premiile ICMA.

Mi se pare magistral modul în care Andris Nelsons și Orchestra Simfonică din Boston reușesc să surprindă toate aceste aspecte care țin de istorie în interpretarea lor; dincolo de precizia și coeziunea orchestrei, există această capacitate de a recrea tablouri foarte vii, în care nimic nu te poate lăsa rece: tristețea, drama sunt trăite cu aceeași intensitate ca și sentimentele de bucurie și jubilație. Îmi dau seama că acele concerte live în cadrul cărora s-a înregistrat ceea ce regăsim pe acest disc trebuie să fi fost absolut entuziasmante pentru public, dacă și pe un disc se conservă atât de bine emoția, acel curent electric care pare să lege muzicienii și publicul. Nu poți rămâne indiferent când asculti Simfonia Leningrad în interpretarea Orchestrei Simfonice din Boston, conduse de Andris Nelsons. Aceasta este una dintre cele mai puternice și impresionante partituri din repertoriul secolului XX, la care Șostakovici a lucrat între 1939 și 1941, sub impresia directă a unui Leningrad asediat de armata nazistă, oraș în care Șostakovici însuși a trăit și a scris primele 3 părți ale simfoniei - ultima a fost compusă la Samara, după ce Șostakovici și familia sa au fost evacuați din Leningrad. Simfonia a VII-a Leningrad este privită nu numai ca un omagiu adus victimelor de la Leningrad - nu mai puțin de 500.000, dar și ca un opus care vorbește despre impactul pe care-l are asupra omenirii oricare formă de totalitarism, fie ea nazistă sau comunistă. (Cristina Comandașu)


*Violoncelistul Valentin Răduțiu și Orchestra de Cameră din Heilbronn, dirijor Ruben Gazarian. Concerte de Haydn, Casadesus, Janson

Îl admir în mod special pe Valentin Răduțiu, violoncelistul pe care l-am admirat de mai multe ori în concerte live la București, cu care am purtat unul dintre cele mai emoționante dialoguri din viața mea de jurnalist. Pentru că da, este emoționant să vorbești cu un om care s-a născut cetățean german, care a venit în România doar în vacanțe la bunici, dar care spune că "simte, cu cât devine mai matur, că devine mai român și că vede această țară, România, ca un loc unde îi bate inima mai puternic". Și cred că tocmai această moștenire românească, acest sânge fierbinte și această sensibilitate ieșită din comun l-au propulsat și printre cei mai căutați muzicieni germani ai generației sale. Salzburg, Viena și Berlin sunt locurile unde s-a format, iar pregătirea sa de instrumentist este cu adevărat remarcabilă. O bază muzicală foarte solidă, un suflet foarte sensibil de artist, toate acestea transpar și din înregistrările de pe ultimul disc al violoncelistului Valentin Răduțiu.

Cu Valetin Răduțiu aveți întâlnire la Sala Radio pe 4 martie, un recital din seria Moștenitorii României muzicale, organizată de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera. (Cristina Comandașu)


*Violonista Ioana Cristina Goicea și pianistul Andrei Banciu – albumul Romantic exuberance.

Un album cu o alegere repertorială remarcabilă – muzică romantică mai puțin cunoscută publicului larg, admirabil interpretată de doi artiști cu certă clasă internațională, care dau atenție oricărui detaliu, reușind și o viziune de perspectivă de largă respirație. Un proiect bine gândit și impecabil realizat.

Ideea generatoare a acestui disc este prezentarea Sonatei pentru vioară și pian de Stan Golestan, care a fost înregistrată pe acest album în premieră mondială. Stan Golestan a fost contemporanul lui George Enescu – născut în 1875, stins din viață în 1956, stabilit însă la Paris imediat după terminarea studiilor, adică din 1903. Un limbaj romantic, în care se împletesc și elemente melodice din muzica populară românească îi sunt caracteristice. Sonata sa pentru vioară și pian este datată 1908. (Cristina Comandașu)


*Dirijorul Manfred Honeck și Orchestra Simfonică din Pittsburgh. Simfonia a IX-a de Anton Bruckner

Finalist la premiile ICMA, nominalizat la premiile Grammy; multe dintre variantele oferite de Manfred Honeck pot fi considerate adevărate modele pentru interpretarea lucrărilor abordate - este cazul și pentru Simfonia a IX-a de Bruckner, o lucrare cu o semnificație specială și cu o tensiune pe care Honeck știe să o pună magistral în lumină.

Pentru că Simfonia a IX-a este o meditație filosofică a unui credincios în fața morții; mai ales în monumentala parte a treia, pe care Honeck o vede construită pe tiparul liturghiei tradiționale catolice. Bruckner era un om profund credincios și, cu siguranță, și Manfred Honeck este, sau, cel puțin, aceasta este declarația pe care mi-a făcut-o într-un interviu pe care l-am realizat cu Honeck la Dresda în 2012. Acest suflu al credinței se transferă în interpretarea acestei lucrări: nu am mai ascultat în alte interpretări acele arcuri de tensiune construite cu acest sens, cu muzica transportându-l, parcă, pe auditor în altă lume, devenind cu adevărat un act de transcendență.

Audiția acestei înregistrări presupune o stare aparte: solicită concentrare, liniște, o stare de meditație, poate, un lux, de fapt, în vremurile agitate și atât de fragmentate pe care le trăim.

Însă este o investiție în noi înșine - o oră de muzică despre sensul unei existențe trecătoare, ce-și poate găsi împlinirea într-o lume pe care doar putem să o visăm.

În orice caz, o reușită excepțională: dacă ar fi să alegeți o singură interpretare a Simfoniei a IX-a de Anton Bruckner, e suficient să fie aceasta - Orchestra Simfonică din Pittsburgh, dirijor Manfred Honeck. (Cristina Comandașu)


*Violoncelistul Andrei Ioniță – albumul Oblique strategies.

Pe 15 aprilie 2019, violoncelistul Andrei Ioniță își lansa în România, cu ocazia recitalului pe care l-a susținut de la Sala Radio, primul său disc de autor, Oblique strategies.

Am ascultat prima lucrare de pe acest disc, cu poza lui Andrei Ioniță de pe copertă în față. Prima suită pentru violoncel solo de Bach, cu binecunoscutul său preludiu din debut și chipul lui Andrei Ioniță, privind către razele de lumină care cad pe figura. Și exact așa mi s-a părut și interpretarea acestei celebre suite bachiene, în viziunea lui Andrei Ioniță: cu strălucirea, eleganța și rafinamentul unei raze de soare ca străbate lumea noastră gri. Tinerească și totuși, cu o maturitate care transcende cei 25 ani împliniți de Andrei Ioniță în ianuarie 2019; cu o construcție ce se desfășoară, aparent, cu o mare simplitate, dar și cu evidentă înțelegere a stilului baroc și a problemelor tehnice și artistice pe care le pune o partitură cu scriitură polifonică la un instrument prin excelență omofon. Bach-ul lui Andrei Ioniță este încărcat de lumină și speranță - un Bach care ne amintește de bunătatea și iertarea divinității, oricare ar fi ea.

În 22 noiembrie 2018, Andrei Ioniță a entuziasmat publicul cu primul bis pe care l-a acordat după concertul susținut alături de BBC Philharmonic Orchestra, în cadrul festivalului RADIRO, la Sala Radio. Mulți s-au întrebat cum se numea acea piesă. Iat-o inclusă acum pe albumul Oblique strategies: Black Run de Svante Henryson, un compozitor suedez care a îmbinat în lucrările sale, așa cum face și în această piesă extrasă din suita America de Nord, influențe venind din muzica clasică, pop și jazz. În orice caz, un prilej de etalare a unei virtuozității ieșite din comun și al unui fel incandescent de a face muzică pentru Andrei Ioniță, violoncelistul care a entuziasmat și la recitalul său din 15 aprilie de la Sala Radio. (Cristina Comandașu)

*Pianistul Daniil Trifonov și Orchestra Simfonică din Philadelphia, dirijor Yannick Nezet Seguin – albumul Rachmaninov. Arrival

Cel mai așteptat, din punctul meu de vedere, de pe acest disc, este Concertul nr. 3 op. 30 în re minor, compus în 1909. Așa cum remarcă și Daniil Trifonov, acesta este unul dintre cele mai complexe și dificile din întreaga literatură concertantă pentru pian, nu doar din creația lui Rahmaninov. Concertul reunește simboluri culturale ruse, prin melodica lui, cu aspecte de scriitură pianistică de o virtuozitate ieșită din comun. Mai mult decât atât, aș spune că întregul concert are o poezie specială, alternând momentele lirice și cele pline de impetuozitate, specifice spiritului rus, pe care Daniil Trifonov îl înțelege atât de bine. Cred că interpretarea lui Daniil Trifonov pentru acest concert - cântat impecabil live - ne demonstrează încă o dată cât este de important bagajul cultural al unui muzician: pentru că aici nu avem doar o tehnică strălucitoare, un ethos estetic perfect pus în lumină, ci ceva în plus, acest spirit pe deplin înțeles al sufletului rus, un popor care i-a dat pe Ceaikovski, Rahmaninov, Tolstoi, dar și pe Stalin.

O magistrală interpretare înregistrată dintr-un concert live al anului 2018 semnată de pianistul Daniil Trifonov și Orchestra Simfonică din Philadelphia, dirijor Yannick Nezet Seguin pentru Concertul nr. 3 op. 30 în re minor de Serghei Rahmaninov; o magistrală interpretare care nu ar fi fost posibilă fără evoluția impecabilă a Orchestrei Simfonice din Philadelphia, condusă de acest minunat Yannick Nezet Seguin. Orchestra Simfonică din Philadelphia este cea alături de care Rahmaninov însuși a cântat de multe ori și păstrează parcă, în ADN-ul ei, amintirea acestor colaborări. (Cristina Comandașu)


*Soprana Lise Davidsen – albumul de debut (Orchestra Philharmonia din Londra, dirijor Esa Pekka Salonen)

Albumul ei solo de debut (pentru că Lise Davidsen avea deja imprimări în discografie, dar niciuna solo și niciuna la o casă atât de importantă ca Decca) confirmă faptul că artista este cu adevărat o forță vocală și muzicală. "Davidsen este un nume pe care trebuie să-l ținem minte și voce pe care odată ce o auzi n-o mai poți uita!" - scria publicația engleză Gramophone după ce îi acordase sopranei, în 2018, sopranei, premiul Young Artist of the Year - Tânărul Artist al Anului.” (Irina Cristina Vasilescu)


*Pianista Alexandra Dariescu – Preludii vol. 3

Consider că acest disc al Alexandrei Dariescu este o dovadă a maturității depline la care a ajuns artista în vârstă de 34 ani; o interpretare impecabilă, plină de culoarea și parfumul necesar pentru aceste opusuri franceze ale începutului de secol XX, dar și o alegere repertorială foarte sigură, îndrăzneață și, câștigătoare, aș spune. Este interesant să ascultăm opusuri valoroase pe care prea rar avem șansa să le auzim în alte producții discografice - un pariu asumat de Alexandra Dariescu. (Cristina Comandașu)



*Violonistul Daniel Lozakovich – albumul None but the lonely heart

Un concert live fulminant din 30 aprilie 2019, afirmație cu care cred că veți fi de acord după audiția Concertului op. 35 în Re major pentru vioară și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski. O interpretare echilibrată - perfect construită intelectual și emoțional, cu atenție pentru fiecare sunet, chiar și în tempo-urile foarte rapide, o versiune construită în stil rus de acest violonist excepțional de 18 ani, Daniel Lozakovich, lansat de Vladimir Spivakov, în urmă cu 10 ani.

Daniel Lozakovich - "mai mult decât un copil-minune", cum l-a numit presa internațională - un violonist mai mult decât talentat care uimește prin maturitatea interpretării, acuratețea discursului și curajul de a avea o voce personală în partituri de atâtea ori cântate înaintea sa. Unii inovează propunând interpretări controversate, care ies din tipare; alții, precum Lozakovich, urmează fidel linia partiturii, rămânând fideli stilului și intenției compozitorului. Înțeleg foarte bine presiunea pusă pe tinerii interpreți de astăzi: ce ai mai putea spune nou în Concertul pentru vioară și orchestră de Ceaikovski, de exemplu? Sunt atâtea alte înregistrări realizate înaintea ta. Însă diferența cred că o face calitatea interpretării - totul este perfect la locul lui în interpretarea lui Lozakovich, care convinge nu doar din punct de vedere tehnic, ci mai ales emoțional. Nu avem excese de niciun fel, mai ales de tip romantic, care deseori pot fi întâlnite la alți interpreți tineri în interpretarea lui Ceaikovski - Lozakovich privește către natura introspectivă a lui Ceaikovski, compozitorul măcinat de un conflict interior dureros. (Cristina Comandașu)

Lucie Horsch – ”Baroque Journey”

Lucie Horsch, o foarte tânără interpretă la blockflöte, pot spune noul val apărut în acest domeniu, aduce un suflu nou și o prospețime evidentă în ultima sa apariție discografică. Ea propune după un prim album Vivaldi, o călătorie barocă – ” Baroque Journey” sub sigla Decca, lansat în 22 februarie. Primit foarte bine de critică, acest material a fost realizat cu concursul Academiei de Muzică Veche, dirijate de Bojan Cicic, care oferă cadrul ideal în termenii interpretărilor argumentate istoric. Regăsim în ”Baroque Journey” pagini binecunoscute , ”Sosirea reginei din Saba” de Handel, Badineria din Suita nr.2 in si minor pentru orchestră de Johann Sebastian Bach, piese de Marin Marais, François Couperin, din colecția “Der Fluyten Lust-Hof” de Jakob van Eyck. La fel în sfera concertelor, sunt lucrări inedite în transcripție pentru blockflote și orchestră, sau regăsim cel mai cunoscut Concert pentru blockflote soprano, coarde și continuo de Giuseppe Sammartini.

Foarte variat, discursul muzical se alcătuiește potrivit unei cursivități de un firesc care nu poate decât să cucerească. Lucie Horsch transmite bucurie, îți lasă senzația că pentru ea nu reprezintă nici un efort faptul de a traversa acest repertoriu atât de divers în coordonatele sale baroce, cântă cu dexteritatea unui maestru experimentat, cu strălucire, talent și dezinvoltură. Tânăra artistă și-a propus de-altfel să schimbe percepția potrivit căreia acest instrument este bun doar pentru a învăța primele noțiuni în muzică: ”Iubesc sunetul pur, autentic – este atât de frumos și de vulnerabil. Pentru mine, este instrumental cel mai apropiat de vocea umană”.

Albumul este traversat de o ambianță luminoasă, este genul de muzică ce îți schimbă în bine starea interioară, dacă cumva frecvențele sunt grave. Și dacă ești cunoscător al repertoriului baroc, vei redescoperi în această călătorie barocă cele mai neprețuite pagini, cele la care revii în mod constant tocmai pentru că îți oferă un panaceu împotriva convulsiilor cotidiene. (Marina Nedelcu)


Asrael - Josef Suk - Jiűí Bìlohlávek

Impresionanta Simfonie Asrael de Josef Suk apare într-un album apărut sub sigla Decca în 26 aprilie 2019 . Materialul evocă de fapt prin două lucrări monumentale semnate de urmașul lui Antonin Dvorak și personalitatea regretatului dirijor al Filarmonicii Cehe, Jiűí Bìlohlávek care s-a stins din viață cu doi ani în urmă. Nu foarte prezent în programele noastre, Joseph Suk se impune în exigenta lume muzicală europeană prin această Simfonie Asrael - o muzică pe care Joseph Suk începe să o compună în memoria mentorului și socrului său, Antonin Dvorak, stins din viață în 1904. Primele trei părți se alcătuiesc cu intenția de a celebra viața autorului Simfoniei ”Din lumea nouă”. Următoarele două sunt însă dedicate fiicei lui Dvorak, soția sa Otilie, și ea dispărută la un an după acesta. Joseph Suk declara că singură muzica l-a ajutat să depășească acest moment tragic din viața sa.

Peste timp recunoaștem o experiență sonoră devastatoare dincolo de semnificația în sine a acestei partituri - monumentale, de o sfâșietoare frumusețe, intensitate și dramatism. Calitatea muzicii ca substanță și inspirație este de o valoare indiscutabilă, un romantism târziu, ce reține în celulele generatore amintirea profilului wagnerian, adaptat desigur începutului de secol XX.

Pentru dirijorul Jiűí Bìlohlávek este cea de-a treia versiune pe care o înregistrează în 2014, cumulând experiențe anterioare. Remarc un firesc al conturului melodic, nefragmentat, fluent, un discurs de o coerență și o expresivitate copleșitoare, o sonoritate plină și de o mare frumusețe a Orchestrei Filarmonicii Cehe care transmite acest strigăt al compozitorului, această emoție profundă, poate făcându-ne să ne gândim mai mult la ceea ce este cu adevărat important pentru fiecare dintre noi.(Marina Nedelcu)


Proiectul Ceaikovski - Semyon Bychkov

Nu mai puțin de 7 albume se regăsesc în ”Proiectul Ceaikovski”, apărut într-o colecție sub sigla Decca. Dirijorul Semyon Bychkov, după o vastă experiență dobândită în Statele Unite ale Americii, dar și în Europa, primește invitația de a realiza o nouă versiune a Simfoniilor lui Piotr Ilici Ceaikovski din partea Orchestrei Filarmonicii Cehe, un ansamblu cu o respectabilă tradiție, de peste 120 de ani. 30 de secunde i-au fost suficiente, după cum dirijorul a declarat într-un interviu, pentru a realiza conexiunea care poate exista între acest ansamblu aparținând deopotrivă estului și vestului, și spiritul muzicii lui Ceaikovski - nici exclusiv rusesc, nici exclusiv occidental, ci un amestec între cele două tradiții.

Sunt incluse aici Simfoniile autorului rus, inclusiv Manfred, cele trei Concerte pentru pian și orchestră avându-l ca solist pe Kirill Gerstein, Fantezia ”Francesca da Rimini”, Serenada pentru orchestră de coarde și Fantezia-Uvertură ”Romeo și Julieta”. Nu cred că trebuie să vă spun că ecourile acestui demers străbat întreaga lume occidentală. ”Financial Times” a scris încă din 2016: ”Semyon Bychkov și Filarmonica cehă, o orchestră de talie mondială au dăruit lui Ceaikovski spațialitate și profunzime, o bogăție a sunetului și a ambianței fără a pierde nimic din emoția momentelor de dramă intensă”.

Planuri magistral expuse, un simț al monumentalului și al dramaticului - în ansamblu sunt versiuni care se impun prin claritatea profilului sonor și a acurateții mesajului muzical. Dirijorul a apelat la manuscrise și a detaliat indicație după indicație, cu o atenție de artizan, fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu. Fluxul melodic se alcătuiește în egală măsură pasionant, fluid cu un impact emoțional evident.

Prin ce se distinge această nouă versiune ? Intuim în primul rând o căldură specială, transmisă în mod involuntar de toți acești artiști de un mare professionalism. Explicația ne-o dă tot dirijorul Semyon Bychkov: ” Ce este această muzică pe care o iubim atât de profund dacă nu prietenul nostru preaiubit. Iubesc muzica lui Ceaikovski de când mă știu.Și ca toate primele iubiri, aceasta nu moare niciodată”.

Odată cu Simfonia a V-a op.64 în mi minor de Piotr Ilici Ceaikovski (pentru a da doar un exemplu), este evocat profilul boemian al Orchestrei Filarmonicii Cehe, cu un compartiment al alămurilor dozat în sonorități calde, omogen, lăsând această impresie a unui ansamblu care nu-și agresează publicul, îl învăluie armonic și organic în substratul profund discursului muzical, în acest caz unul de o mare sensibilitate. Atacul precis, ritmul robust, aceeași intensitate a frazărilor, sunetul instrumentelor de coarde , unduitor și în egală măsură de o mare calitate, cuceresc instantaneu. Vor rămîne cu siguranță un etalon și aceste noi versiuni ale Simfoniilor lui Ceaikovski în versiunea Orchestrei Filarmonicii Cehe conduse de Semyon Bychkov - o lectură nouă, incitantă, cu momente de o mare forță interpretativă și sonorități luxuriante. (Marina Nedelcu)


Adrian și Alexandru Tomescu – Înregistrări timpurii”

Are o mare rezonanță sentimentală pentru protagonist, violonistul Alexandru Tomescu, dar în egală măsură și pentru publicul său fidel. Sub titlul ”Înregistrări timpurii - Adrian și Alexandru Tomescu”, albumul a fost lansat oficial în toamna anului 2018 și reunește câteva dintre înregistrările realizate de violonist împreună cu tatăl său, regretatul pianist Adrian Tomescu între anii 1994 - 2002, înregistrări păstrate în arhiva Radio România și gravate pe disc de Editura Casa Radio.

Impresionează încă de la primele acorduri, acest recital vioară – pian, în care intuim o extraordinară relație la nivel muzical între tată și fiu. Adrian Tomescu a fost unul dintre cei mai rafinați corepetitori pe care i-a avut România. Desigur în calitate de profesor, el și-a modelat în primul rând fiul. Ce privilegiu, să fii educat în sens muzical de propriul părinte – aidoma vechilor maeștrii care își transmiteau secretul breslei din tată în fiu ! Și ce frumos ca fiul să recunoască faptul că simte acum, absența sa pe scenă. (Adrian Tomescu s-a stins din viață în 13 mai 2009). Repertoriul este foarte divers, de la baroca Sonată op.5 nr.12 în re minor ”La follia” de Arcangelo Corelli, la Poemul elegiac op.12 de Eugène Ysaÿe și Dansurile românești de Bela Bartok.

Recunoaștem două personalități muzicale comunicând la măsura unei sensibilități depline. Din nou vorbesc despre suportul, încrederea deplină, știința muzicală, și înțelegerea deplină a mesajului real al muzicii, atunci când se desprinde de ceea ce este scolastic și transcende către forme mai înalte de spiritualitate. Act muzical pe care Alexandru Tomescu a avut șansa să-l înțeleagă încă din anii formării sale. ”Adrian și Alexandru Tomescu – Înregistrări timpurii” este un album care, cred, va ocupa un loc de frunte în discografia violonistului român, dincolo de puternicul impact emoțional, absolut firesc în ceea ce-l privește. (Marina Nedelcu)



Voces8 - ”Enchanted Isle”

Voces8, una dintre cele mai valoroase și de succes formații à capella britanice, cunoscută pentru pasiunea cu care promovează la nivel mondial muzica corală, a lansat chiar la început de an, un alt album situat în câmpul purei delectări. ”Enchanted Isle” cuprinde în aranjamente de-acum familiar (mă refer la sonoritatea Voces8) piese tradiționale scoțiene, irlandeze, muzică de film și televiziune – teme din ”Lord of the Rings”, ”Game of Thrones”, piese pop, dar și lucrări de muzică contemporană compuse pe versurile unor poeți englezi, muzica urmărind un scenariu omogen ca atmosferă, dinamică, sensibilitate. Sonoritatea este învăluitoare, armonia vocilor deplină, culoarea ambientală în tonuri calde. Nimic nu pare să perturbe curgerea muzicii, potrivită poate la o oră mai târzie. Se integrează perfect și câțiva instrumentiști binecunoscuti în peisajul concertistic britanic, violinistul Thomas Gould, la harpa Eleanor Turner, violoncelistul Matthew Sharp, și flautistul irlandez Gareth McLearnon.

Prin aranjamentele pe care le propun în cuprinsul acestui nou album, muzicienii britanici reușesc performanța de a aduce la un numitor comun pagini din sfera clasică – spre exemplu Adagio-ul pentru coarde de Samuel Barber, transformat în registrul a capella în Agnus Dei, pagini contemporane – semnate Sir John Tavener, Ēriks Ečenvalds, Thomas Adès, Toby Hession și Dan Forrest, cu piese Radiohead (Pyramid Song), Enya, de asemenea cu un repertoriu tradițional cu accente celtice, și acesta adaptat sonorității Voces8. Nu cred că mai are sens să vorbim despre modul în care cele opt voci – două soprane, o altistă, un contratenor, doi tenori, un bariton și un bas se armonizează, de asemenea despre bucuria și serenitatea pe care acești artiști o transmit prin muzica lor. Vă dorim doar, audiție plăcută ! (Marina Nedelcu)

El Chan – Katia și Marrielle Labeque”: Bryce Dessner

Surorile Katia și Marrielle Labeque au propus în acest an la rândul lor un album alcătuit din lucrări semnate de compozitorul american Bryce Dessner, lansat în 3 mai sub sigla Deutsche Grammophone – Bryce Dessner un nume cunoscut amatorilor de indie rock, este membru al grupului The National, absolvent al facultății Yale și pasionat compositor de muzică clasică. Această plurivalență surprinde, mai ales prin performanțele și nivelul atins. Grupul The National, în care Bryce Dessner este chitarist are deja în palmares un premiu Grammy, în timp ce în sfera muzicii contemporane, același Bryce Dessner se bucură de un prestigiu remarcabil, printr-un catalog de lucrări de factură orchestrală și camerală comandate de Filarmonici din Statele Unite ale Americii, Cvartetul Kronos, Barbican Center, Baletul din New York , Festivaluri din Sydney, Edinburgh și multe altele. Este cu totul uimitor !

Alături de aceste instituții și ansambluri, și surorile Katia și Marrielle Labeque i-au comandat lui Bryce Dessner un Concert pentru două piane și orchestră, finalizat în 2017 și interpretat în primă audiție un an mai târziu. A sosit momentul să fie imortalizat și pe disc acest concert, în prezența Orchestrei din Paris, conduse de Mattias Pintscher. Este o muzică spectaculoasă din toate punctele de vedere – te captează ritmurile de o varietate surprinzătoare, culorile, modul de tratare al motivelor, construcția întregului, viu, intens, provocator. Nu ai cum să rămâi indiferent în fața muzicii lui Bryce Dessner, care înțelege întru totul ideea de virtuozitate, de incisivitate, de spectacol pe care un concert o presupune. Și totul este atât de modern, actual și nou.

Bryce Dessner - o imensă inteligență artistică. Pentru Steve Reich, este vocea generației sale. Un alt cronicar pentru ResMusica scrie : ”Dessner lucrează în mod magnific pulsatiile, timbrul și spațiile. Muzica sa este mobilă, bogat orchestrată, ornamentată chiar în sensul baroc al termenului. Este plină de viață și surorile Labeque se dăruiesc cu toată inima și își asumă… beția unei curse care amintește de poezia hipnotică a Concertului de la Köln al lui Keith Jarrett din 1975”.

Vorbim și despre ”El Chan”, o Suită pentru două piane compusă în 2015, pe care cele două pianiste au prezentat-o în turneele lor, inclusă și ea în acest album, alături de piesa ”Haven” pentru două chitare și două piane.El Chan” cu cele șapte părți scurte cu vibrații ce amintesc de sonoritățile clopotelor, ale xilofonului și vibrafonului – o muzică de o evidentă inventivitate în culori post minimaliste. După toate experiențele asumate de artist, indie rock, folk, jazz, muzică contemporană, Bryce Dessner nu poate fi decât personajul renascentist al secolului XXI, iar acest album ”El Chan” o dovedește. Este concluzia criticii. (Marina Nedelcu)


Clasic


The Peace Concert Versailles - Music box, 16 decembrie 2019

Album în premieră, lansat pe 15 noiembrie 2019, inclus în cadrul campaniei "Discurile anului 2019".

Jazz