Europa muzicală azi Înapoi la: Emisiuni

Transmisiune directă de la Frankfurt

Publicat: Vineri, 19 Februarie 2010 , ora 21.00
La Frankfurt cântă Baiba Skride. Câștigătoarea din 2001 a Concursului Regina Elisabeta ne invită să ascultăm propria interpretare a concertului pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven, interpretare matură și plină de expresivitate cu atât mai mult, cu cât tânăra muziciană, prezentă de aproape un deceniu pe scena internațională este deja o promisiune îndeplinită.

Astfel, pe lângă Bach și Strauss, pagina clasică de Beethoven poate fi liantul într-un program ce se dorește a fi o seară muzicală perfectă. Cu atât mai mult, cu cât, violonista letoniană și-a lansat de curând primul său album cu orchestră.

Dirijorul Andris Nelsons și Orchestra Radiodifuziunii din Frankfurt o vor însoți pe podiumul de la „Alte Oper” unde suntem și noi invitați în direct la Radio România Muzical.
Veronica Orha Canelea