Vom întâlni, în drumul nostru, atât jocurile feciorești și învârtitele ritmate din Maramureș, cât și danțurile și roțile feciorești, însoțite de nelipsitele țîpurituri din Oaș, puse pe muzică prin culorile tăioase și sonoritățile înalte ale ceterelor. În prima parte vom asculta muzici de joc din Maramureș. Tarafurile tradiționale maramureșene sunt constituite din doar două instrumente: vioara numită ceteră și chitara special acordată, denumită zongoră; lor li s-a adăugat, în timp, o tobă cu cinel, pentru o mai bună evidențiere a ritmului. Învârtitele din Maramureș sunt dansuri de perechi specifice acestei regiuni, prin care partenerii execută mișcări laterale rotative sau semirotative. În timpul dansului, bărbații lovesc ritmic și energic solul cu picioarele, generând așa-numitul tropotit. Muzicile învârtitelor, însoțite de strigături, sunt dinamice și exuberante, cu formule melodice și ritmice de înaltă virtuozitate, dezvoltate de ceterași permanent, în timpul interpretării. Atunci când taraful numără mai mulți ceterași, melodiile lor se suprapun în variante și împletiri eterofonice care generează efecte sonore spectaculoase.

Vom trece, în a doua parte a emisiunii, la ținutul învecinat la vest cu Maramureșul: Oașul. Muzicile din Oaș sunt singulare atât în zona de nord a Transilvaniei, cât și în întregul spațiu românesc. Unicitatea lor este conferită mai ales de simbioza, aproape totală, dintre cântul vocal, cel violonistic și dans. Cele trei elemente au avut o importanță majoră în dezvoltarea repertoriului jocurilor tradiționale din cadrul horei satului, care a constituit, dintotdeauna, acea „instituție” socială având rolul să asigure coeziunea și ierarhiile comunității dar care, în același timp, permitea transmiterea și perpetuarea repertoriului vocal și instrumental tradițional. Sonoritățile din Oaș, atât cele vocale, cât și cele instrumentale, sunt aspre și guturale, chiar extreme, situate în registrul supraacut al viorii și al vocii bărbătești, la limita posibilităților fizice de interpretare. Sesizăm, astfel, că muzicile din Oaș sunt, la o primă audiție, mai puțin accesibile, chiar bizare și greu de încadrat în sistemele sonore care ne sunt familiare.

Tarafurile sunt alcătuite, ca și în Maramureșul învecinat, din ceteră și zongoră; acest instrument, acordat specific, asigură acompaniamentul armonic, în acorduri majore. Asemănările se opresc, însă, aici. Ceterile din Oaș sunt acordate diferit față de viorile obișnuite, evoluând într-un registru supraacut, ridicat chiar până la o octavă, fapt care le conferă un timbru special, strălucitor și aproape strident. Cetera acompaniază danțurile, care constituie genul vocal și, în egală măsură, instrumental din Oaș; ele evoluează în două ipostaze: ca danțuri de țîpurit și ca danțuri de jucat. Țîpuriturile sunt executate, de asemenea, într-un registru foarte înalt, atât de bărbați cât și de femei. Chiar dacă ele fac parte din categoria strigăturilor, modul de exprimare aduce, mai degrabă, cu cel al unor incantații strigate, cu eforturi vocale considerabile.

Unul dintre danțurile specifice Oașului este roata feciorilor, joc de virtuozitate, cu sărituri spectaculoase, cu bătăi din palme și, mai ales, cu bătăi sacadate și mărunte ale picioarelor, care se transformă treptat într-un tropot de mare intensitate, amplificat neîncetat. Roata feciorilor este considerată a fi un joc cu funcție rituală, în care danțul își pierde calitățile primordiale; de la o melodie cântată în acut și variată la infinit, muzica din timpul jocului roții se transformă într-un cânt colectiv, strigat împreună, aproape paroxistic, de toți participanții.

Vă invit marți, 13 noiembrie 2018, de la ora 19.00, să urmăriți muzici de joc din Maramureș și Oaș.