Chioarul și Codrul sunt două mici ținuturi așezate la limita nord-vestică a țării, învecinate cu Maramureșul la nord și cu Transilvania centrală, în sud. Sunt zone locuite de români, împreună cu o minoritate semnificativă de maghiari și una mai restrânsă de rromi. Chiar dacă, din punct de vedere administrativ, ele sunt considerate drept componente ale județelor Maramureș și Satu Mare, totuși, sub aspect etnologic, și mai ales prin sonoritățile muzicilor țărănești care se practică aici, cele două microzone sunt mai apropiate de Transilvania centrală. Vom începe incursiunea noastră mai întâi în zona Chioarului, situată pe dealurile care delimitează sudul Maramureșului de valea Someșului. Puțin cunoscut de majoritatea românilor, dar celebru printre localnici, Chioarul are o identitate proprie și un trecut istoric care coboară în epoca medievală până în secolul al XIII-lea. Acest trecut se regăsește și în muzicile dansurilor tradiționale: clare, echilibrate, senine, elegante. Tarafurile tradiționale din Chioar nu se deosebesc de cele din Transilvania centrală, fiind alcătuite din trioul de coarde consacrat. În această zonă, ca și în zona învecinată, Codru, muzicanții se numesc ceatarâși (termenul vine, desigur, de la denumirea locală a viorii, ceteră sau ceatără); taraful mai este alcătuit din violă (care se numește în grai local contră sau braice), instrument care se remarcă prin călușul retezat și printr-un acordaj specific, necesar intonării acordurilor; nu în cele din urmă, instrumentul care susține toată construcția armonică este contrabasul, care este denumit, în aceste zone, gordonă. Suitele dansurilor din Chioar sunt ample, cuprinzând succesiuni specifice, precum: "Joc de început" (cu echivalență aproximativă în "Purtata" din Câmpia Transilvaniei), urmat de "Scuturatul" (joc de perechi din categoria "Învârtita deasă"), "Ardeleanca" (asemănătoare cu "Învârtita rară"), "Codrănescul" (joc fecioresc, de virtuozitate).

O zonă etnografică învecinată Chioarului este Codrul, la fel de puțin cunoscută locuitorilor din celelalte regiuni istorice românești, însă pe atât de renumită în județele Satu Mare și Maramureș, între care este împărțită administrativ. Codrul a împărtășit aceleași realități istorice cu celelalte zone ale Transilvaniei de nord: a aparținut Imperiului Austro-Ungar, s-a unit cu România, în 1918, a căzut sub ocupația horthystă, în 1940, a revenit din nou la Țara-Mamă, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Se consideră că, pe vremuri, în zona Codrului, ca și în Chioarul învecinat, marii latifundiari maghiari, denumiți grofi (cu un termen corupt, care provine din germanul Graff - conte) întrețineau mici ansambluri muzicale, după moda imperială. Se presupune că muzicanții de la castelele grofilor au activat ulterior și în satele românești din jurul moșiilor, asigurând fondul sonor necesar nunților și petrecerilor țărănești: danțuri (melodii de joc) și hore (cântece lirice, dar interpretate tot instrumental). Mai presus de aceste aserțiuni teoretice rămâne însă, incontestabil, realitatea muzicilor tradiționale din Codru, definite prin echilibru și noblețe, dar și printr-o paradoxală îngemănare a calităților sonore proprii curților princiare imperiale și a robusteții aspre, de sorginte țărănească românească. Suitele de danțuri din Codru alternează mișcări lente, solemne, cu melodii rapide care susțin figurile spectaculoase, în care bărbații se întreceau în figuri acrobatice: de exemplu, să atingă prin salt, cu tocul cizmei, grinda șurei în care avea loc danțul, sau să se dea peste cap, sprijinindu-se de brațul partenerei. Jocurile se înlănțuie într-o succesiune treptat accelerată, de la caracterul solemn al "Danțului mare", la "Românește pe ponturi", "Codrenescul", "Bătrânescul" și se încheie alert, cu "Scuturatul".

Vă invit marți, 6 noiembrie 2018, de la ora 19.00, să urmăriți câteva melodii de joc din ținuturile Chioar și Codru, situate în nord-vestul Transilvaniei.