Un eveniment major a intervenit în anul 1776 în viaţa Infantelui Don Luis de Bourbon, protectorul lui Boccherini: după tentativa nereşuşită de a prelua tronul Spaniei, care i-a revenit, în final, fratelui său mai mare, devenit regele Carlos al III-lea; dar, mai ales, după mariajul său cu o aristocrată aragoneză de rang inferior, aşa-numitul mariaj morganatic, Don Luis este trimis într-un relativ exil, la 145 de km depărtare de Madrid, în Las Arenas de San Pedro, acolo unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Aici îl va găzdui, peste un timp, pe Francisco de Goya, pe care-l va angaja să-i picteze familia, aici va continua să se bucure de muzica lui Boccherini, care îl însoţi în Las Arenas, unde va avea răgazul să compună, dar îşi va spori, în acelaşi timp, izolarea faţă de mediul muzical european.

Sextetele de coarde, publicate cu numărul de opus 23, primul dintre acestea fiind chiar cel pe care-l ascultăm acum, vor constitui una dintre principalele creaţii ale anului 1776: alături de cvintetele cu două violoncele ale compozitorului, sextetele reprezintă o altă invenţie majoră a maestrului din Lucca, deşi creaţii pentru şase instrumente de coarde s-au mai scris în epocă: acestea erau însă gândite fie ca trio-uri duble, folosite în succesiune, pentru obţinerea efectului de ecou, sau pentru a-i pune în valoare pe solişti, ceilalţi interpreţi formând un tutti de proporţii mai restrânse. La Boccherini însă cele două viori, două viole şi două violoncele tind să deţină o pondere egală în discurs, împărţind la şase problemele puse de armonia clasică la patru voci.