…O veritabilă competiţie iscată între cele două viori din partitura divertismentului op.16 nr.4, intitulat Gara, sau, în traducere, Cursa: competiţia viorilor este asistată de celelalte patru instrumente: un flaut, o violă şi două violoncele: putem presupune, că această scânteietoare pagină a făcut cândva deliciul curţii de la Aranjuez, unde era angajat Boccherini în calitate de compozitor şi violoncelist virtuoz…

Ne aflăm aşadar în perioada petrecută de maestrul din Lucca în serviciile Infantelui Spaniei, poate cea mai fericită şi prolifică parte a vieţii sale. Se afla în deplină maturitate artistică, se bucura de apreciera protectorului său, care îi mărise între timp salariul de la 14.000 la 18.000 de reali; partiturile sale erau cântate de cei mai buni interpreţi, iar editurile pariziene concurau pentru publicarea lor. Frecventa cele mai rafinate cercuri ale nobilimii din Madrid, asculta muzica tradiţională a Spaniei, care va deveni cu timpul parte a stilului său. Şi, mai presus de toate, compunea…

După Cvintetele op.11, despre care am vorbit deja, Boccherini dă la iveală, între 1772 şi 1774, alte două serii a câte şase cvintete cu două violoncele, op.13 şi op.18; într-unul dintre aceste cvintete ne întâlnim cu faţeta sobră a personalităţii compozitorului, care părăseşte pentru scurt timp reţeta clasică a melodiei acompaniate şi realizează un final polifonic, în formă de fugă: gest inedit în peisajul creaţiei lui Boccherini, considerat mai degrabă un maestru al culorilor decât al construcţiilor sofisticate.