Se ştie, cred, deja: când bate vreun ceas aniversar, Seara de operă, îşi tulbură brusc peisajul obişnuit cu difuzarea spectacolelor live, lăsând aniversarea să pună stăpânire pe întreaga ei privelişte, dominând-o, cu tot cu muzica şi cuvintele ei. Iar sâmbătă, 6 iunie, va fi tot aşa, pentru că întâmplarea a alăturat două dintre cele mai importante aniversări pentru istoria teatrului liric românesc: Dan Iordăchescu - 85 şi Opera Naţională Română Cluj-Napoca - 95; două vârste de sărbătorit, două vârste de admirat, un bun prilej pentru Seara de operă să condenseze în verbul şi muzica ei, tot ceea ce pare demn de spus şi transmis mai departe, despre baritonul Dan Iordăchescu şi Opera clujeană.

Dan Iordăchescu - 85

Maestrul Dan Iordăchescu a împlinit 85 de ani pe 2 iunie - cu o emoţie de nedescris şi pe care o veţi constata ascultând convorbirea telefonică pe care am purtat-o împreună, în jurul unui simplu "La mulţi ani". Întorcându-se în timp, cuvintele marelui bariton sunt ca nişte pescăruşi departe de ocean - nepotrivindu-se cu nimic din ceea ce cunoaştem şi ştim să facem noi, azi. Sunt cuvinte profunde, mai aglomerate în prezent decât au fost poate în trecut; lăsând să plutească singur şi răvăşit un suflet, un suflet de artist...care, mai mult ca oricând, merită şi are nevoie să fie onorat.

Căci, pentru cine nu ştie, Dan Iordăchescu a fost/este acea voce de o culoare timbrală specială, capabilă de rafinamente, somptuozităţi şi accente dramatice - fără egal; acea voce de bariton glorioasă care a adus ţării sale 13 premii internaţionale, dintre care: în 1956 - Premiul "Schumann"(Zwickau) şi Marele Premiu "Mozart" (Salzburg), în 1963 - Marele Premiu la Concursul de la Hertogenbosch (Olanda) şi în 1965 - Premiul I la Concursul "Reine Elisabeth" de la Bruxelles.

Dan Iordăchescu este omul - de admirat pentru inteligenţa, cultura sa generală şi elocinţa sa. Poate chiar de invidiat. Şi, mai ales, a fost/este artistul unic, care - pe lângă marile roluri din repertoriul de operă: Figaro (Nunta lui Figaro), Don Giovanni, Renato (Bal mascat), Contele de Luna (Trubadurul), Iago (Otello), Enrico (Lucia di Lammermoor), Posa (Don Carlos) sau Escamillo (Carmen) - a cântat peste 1000 de lieduri în recitalurile sale şi zeci de partituri vocal-simfonice; caz unic printre baritonii născuţi în România.

Opera Naţională Română Cluj-Napoca - 95

Opera clujeană a fost prima instituţie lirico-dramatică de stat din România, înfiinţată - odată cu Teatrul Naţional şi Conservatorul de Muzică - printr-o decizie datată 18 septembrie 1919. Primul ei spectacol a avut loc însă pe 25 mai 1920 - şi aceasta a rămas ziua ei de naştere! - cu opera verdiană "Aida" - partitură cu care au început şi anul acesta manifestările aniversare, manifestări despre care ne-a vorbit baritonul Florin Estefan, Directorul interimar al Operei din Cluj-Napoca.

Istoria ei a fost, când tihnită şi străbătută de armonia comunicării artistice, când înveninată şi neîmpăcată cu sine; dar, despre cele din urmă, nimeni - dintre cei cu care am stat de vorbă - nu a vrut să-şi amintească la ceas aniversar. Nici dirijorul Victor Dumănescu, nici soprana Carmen Gurban, şi, cu atât mai puţin, veteranul Ansamblului de solişti, tenorul Ion Lazăr. Toţi şi-au amintit însă de: Lidia Lipkovska (fosta profesoară a Virginiei Zeani) şi de Virginia Zeani însăşi, precum şi de basul Nicola Rossi-Lemeni, mezzosoprana Irina Arhipova, basul Paata Burchuladze, soprana Maria Bieşu, baritonul Aldo Protti şi marele tenor Giuseppe di Stefano, de Ionel Perlea, Constantin Bugeanu, Emil Simon sau Herlea; şi că, de la Cluj, au plecat să cucerească lumea, Traian Grozăvescu şi Florica Cristoloveanu, Dinu Bădescu şi Petre Ştefănescu-Goangă, Alexandru Agache, Carmen Oprişanu, Tatiana Lisnic, Ştefan Pop şi George Petean. Şi i-au urat pe rând, teatrului atât de iubit, teatrului care pentru mulţi a însemnat însăşi viaţa, un viitor luminos, în care stăpână să rămână mereu, doar Muzica...