Seara de operă Înapoi la: Emisiuni

Seară de operă cu…aniversări

Publicat: Sâmbătă, 6 Iunie 2015 , ora 19.00

Se știe, cred, deja: când bate vreun ceas aniversar, Seara de operă, își tulbură brusc peisajul obișnuit cu difuzarea spectacolelor live, lăsând aniversarea să pună stăpânire pe întreaga ei priveliște, dominând-o, cu tot cu muzica și cuvintele ei. Iar sâmbătă, 6 iunie, va fi tot așa, pentru că întâmplarea a alăturat două dintre cele mai importante aniversări pentru istoria teatrului liric românesc: Dan Iordăchescu - 85 și Opera Națională Română Cluj-Napoca - 95; două vârste de sărbătorit, două vârste de admirat, un bun prilej pentru Seara de operă să condenseze în verbul și muzica ei, tot ceea ce pare demn de spus și transmis mai departe, despre baritonul Dan Iordăchescu și Opera clujeană.

Dan Iordăchescu - 85

Maestrul Dan Iordăchescu a împlinit 85 de ani pe 2 iunie - cu o emoție de nedescris și pe care o veți constata ascultând convorbirea telefonică pe care am purtat-o împreună, în jurul unui simplu "La mulți ani". Întorcându-se în timp, cuvintele marelui bariton sunt ca niște pescăruși departe de ocean - nepotrivindu-se cu nimic din ceea ce cunoaștem și știm să facem noi, azi. Sunt cuvinte profunde, mai aglomerate în prezent decât au fost poate în trecut; lăsând să plutească singur și răvășit un suflet, un suflet de artist...care, mai mult ca oricând, merită și are nevoie să fie onorat.

Căci, pentru cine nu știe, Dan Iordăchescu a fost/este acea voce de o culoare timbrală specială, capabilă de rafinamente, somptuozități și accente dramatice - fără egal; acea voce de bariton glorioasă care a adus țării sale 13 premii internaționale, dintre care: în 1956 - Premiul "Schumann"(Zwickau) și Marele Premiu "Mozart" (Salzburg), în 1963 - Marele Premiu la Concursul de la Hertogenbosch (Olanda) și în 1965 - Premiul I la Concursul "Reine Elisabeth" de la Bruxelles.

Dan Iordăchescu este omul - de admirat pentru inteligența, cultura sa generală și elocința sa. Poate chiar de invidiat. Și, mai ales, a fost/este artistul unic, care - pe lângă marile roluri din repertoriul de operă: Figaro (Nunta lui Figaro), Don Giovanni, Renato (Bal mascat), Contele de Luna (Trubadurul), Iago (Otello), Enrico (Lucia di Lammermoor), Posa (Don Carlos) sau Escamillo (Carmen) - a cântat peste 1000 de lieduri în recitalurile sale și zeci de partituri vocal-simfonice; caz unic printre baritonii născuți în România.

Opera Națională Română Cluj-Napoca - 95

Opera clujeană a fost prima instituție lirico-dramatică de stat din România, înființată - odată cu Teatrul Național și Conservatorul de Muzică - printr-o decizie datată 18 septembrie 1919. Primul ei spectacol a avut loc însă pe 25 mai 1920 - și aceasta a rămas ziua ei de naștere! - cu opera verdiană "Aida" - partitură cu care au început și anul acesta manifestările aniversare, manifestări despre care ne-a vorbit baritonul Florin Estefan, Directorul interimar al Operei din Cluj-Napoca.

Istoria ei a fost, când tihnită și străbătută de armonia comunicării artistice, când înveninată și neîmpăcată cu sine; dar, despre cele din urmă, nimeni - dintre cei cu care am stat de vorbă - nu a vrut să-și amintească la ceas aniversar. Nici dirijorul Victor Dumănescu, nici soprana Carmen Gurban, și, cu atât mai puțin, veteranul Ansamblului de soliști, tenorul Ion Lazăr. Toți și-au amintit însă de: Lidia Lipkovska (fosta profesoară a Virginiei Zeani) și de Virginia Zeani însăși, precum și de basul Nicola Rossi-Lemeni, mezzosoprana Irina Arhipova, basul Paata Burchuladze, soprana Maria Bieșu, baritonul Aldo Protti și marele tenor Giuseppe di Stefano, de Ionel Perlea, Constantin Bugeanu, Emil Simon sau Herlea; și că, de la Cluj, au plecat să cucerească lumea, Traian Grozăvescu și Florica Cristoloveanu, Dinu Bădescu și Petre Ștefănescu-Goangă, Alexandru Agache, Carmen Oprișanu, Tatiana Lisnic, Ștefan Pop și George Petean. Și i-au urat pe rând, teatrului atât de iubit, teatrului care pentru mulți a însemnat însăși viața, un viitor luminos, în care stăpână să rămână mereu, doar Muzica...

Dar, despre toate acestea și încă multe altele neamintite aici, Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19.00, într-o Seară de operă cu... aniversări de onorat...
Luminița Arvunescu