Nu mă surprinde niciuna dintre datele celei mai recente montări a operei Anna Bolena de Gaetano Donizetti!

Propusă de Metropolitan Opera House din New York, ea o readuce în rolul titular pe Anna Netrebko - al cărei succes în rol şi-a avut primul său ecou, stagiunea trecută la Staatsoper din Viena (spectacolul transmis la Seara de operă în direct ) - şi, de asemenea, ca suveran absolut îl readuce la MET pe David McVicar - al cărui dialog cu opera şi artiştii ei funcţionează cu o vitalitate deosebită în secolul nostru. Pe de altă parte, prezenţa dirijorului Marco Armiliato, ca şi a unei întregi garnituri de solişti foarte buni, îmi întregeşte această impresie.

Ce ar mai fi de reţinut? Că Annei Netrebko îi revine odată în plus rolul pe deplin asumat de a susţine unele dintre cele mai dificile partituri de soprană. Ea a debutat la MET în 2002 (cu Nataşa din opera lui Serghei Prokofiev Război şi pace) şi, de atunci a susţinut încă alte 9 roluri - printre care: Lucia, Amina şi Violetta - care i-au marcat triumful, adăugând în prezenta stagiune epuizantul rol Anna Bolena şi, la primăvară, rolul hedonistei eroine a operei lui Jules Massenet, Manon.

Şi cum opera lui Donizetti, Anna Bolena, a lipsit până acum din repertoriul celebrului teatru liric new yorkez - ca şi de altfel, până în 1950 când a reluat-o Maria Callas, din întregul repertoriu al secolului XX - cu atât mai rodnic apare gestul Annei Netrebko, un gest artistic rodnic, temerar şi plin de forţă...