Seara de operă Înapoi la: Emisiuni

Olandezul zburător - MET, 1963

Publicat: Sâmbătă, 11 Septembrie 2010 , ora 19.00
Astăzi, este rândul unui "Olandez" datat 16 februarie 1963 să vă aducă mărturia unui Trecut al Teatrului "Metropolitan" din New York ce a fost cândva Prezent : un Trecut glorios - în care baritonul american ( născut la Montreal ), George London, făcea furori în opera lui Wagner "Olandezul zburător" - prin prezența sa electrizantă și energia oarecum animalică oferite rolului titular - și în care, soprana Leonie Rysanek în Senta a rămas pur și simplu, memorabilă; un Trecut glorios și de mari deschideri pentru MET, redescoperind - printre altele - această dramă wagneriană care, la Bayreuth fusese prezentată de Hans Knappertbusch cu baritonul Hermann Uhde - în rolul titular și cuplul wagnerian nr. 1 în lume, Astrid Varnay - Wolfgang Windgassen în rolurile Senta și respectiv Erik, dramă care, la "Covent Garden" din Londra sau Opera de Stat din Viena făcea deja parte din repertoriul curent.
În consecință, Met-ului nu i-a rămas altceva de făcut decât să-și așeze și el frumos, în Stagiunea 1963-1964, "Olandezul zburător": nu oricum însă, ci asigurându-se de prezența la pupitrul dirijoral a maestrului austriac Karl Bohm - pe atunci în vârstă de 69 de ani și de fapt, unul dintre dirijorii favoriți ai lui Rudolf Bing, precum și a unui cvartet vocal excepțional, în fruntea căruia s-a aflat Leonie Rysanek ( foto ), devenită întretimp, "favorita" new-yorkezilor .
Luminița Arvunescu