Music box Înapoi la: Emisiuni

Formația ''Aievea'' - Albumul ''Cinema''

Publicat: Luni, 22 Martie 2010 , ora 20.00
Ascultăm din nou un disc românesc, însă cu totul deosebit de ceea ce vă ofer de obicei la Music box. Este într-adevăr un produs proaspăt, lansat în 19 decembrie 2009, însă a-l defini ca disc este puțin riscant, pentru că de fapt albumul nu există (încă) pe suportul fizic de disc: el a fost lansat într-un club bucureștean cu un concert live, iar cei care aveau asupra lor un stick, puteau să-și salveze fișierele sonore chiar pe el. Eu am downloadat piesele de pe site-ul oficial al formației, în deplină legalitate, formația folosind ca instrument de marketing această posibilitate.

Este vorba așadar despre formația de nu jazz Aievea și cel de al doilea album al lor Cinema. Formația „Aievea” este formată din Marta Hristea, Vlaicu Golcea, Electric Brother, Tavi Scurtu, Utu Pascu și Daniel Gontz – nume cunoscute celor care au tangență cu lumea jazzului contemporan autohton, dar și cu cea a muzicii de scenă și film.

Cred că numele albumului este unul inspirat, pentru că în cinema muzica este un partener al acțiunii, creionează sau pune accentele atmosferei generale. Așa este și „Cinema”-ul formației „Aievea”: creionează o stare, sondează parcă un vis cu posibilitățile tehnice și stilistice ale prezentului. A asculta „Cinema” este o experiență prin care trebuie să treci măcar o dată, pentru muzica, dar și versurile acestui album. Este vorba despre un album românesc, la care s-a lucrat din București, Timișoara, Rotterdam.
Cristina Comandașu