Cred că sunteţi de acord cu mine că filmul este în prezent brandul cultural cel mai important al României, iar premiile primite de regizorii români au propulsat România într-o zonă foarte selectă, aflată mereu în lumina reflectoarelor.

Primul dintre regizorii noului val ce au deschis atât de onorantă, deja, tradiţie este Cristi Puiu, autorul filmului „Marfa şi banii” (2001), dar mai ales, „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), aceasta din urmă o peliculă pe care cred (sper) că mulţi români au văzut-o, încununată cu numeroase premii internaţionale.

Cristi Puiu este primul regizor de film pe care l-am avut ca invitat la emisiunile „În universul muzicii” şi l-am primit foarte emoţionată şi uşor îngrijorată, aşa cum sunt de altfel de fiecare dată când realizez dialogurile pentru această emisiune. Pentru că sarcina mea este uşor ingrată din punct de vedere jurnalistic: pasiunea pentru muzică nu este de obicei un lucru cu care invitaţii mei se laudă, ci ceva foarte intim, pe care îl trăiesc cu intensitate în universul lor interior. Aşa că, nici prea multe materiale din care să mă documentez nu există, uneori, chiar niciunul.

Am descoperit însă un Cristi Puiu, cu totul surprinzător, pe care l-aş include în categoria „meloman înrăit”, chiar dacă el însuşi probabil că nu s-ar vedea aşa. Dar cum poţi să-l califici altfel pe omul care ascultă muzică clasică în maşină, care cheltuie mulţi bani pe discurile pe care le achiziţionează la fiecare vizită în străinătate, care îşi alcătuieşte singur playlisturi în funcţie de stare, care îşi scrie scenariile pe muzică şi pentru care muzica de film este o filozofie în sine?

Altfel despre Cristi Puiu, în patru emisiuni programate în fiecare sâmbătă a lunii ianuarie începând cu 8 ianuarie, de la ora 16,05.