În universul muzicii Înapoi la: Emisiuni

În universul muzicii cu... Cristi Puiu (I)

Publicat: Sâmbătă, 8 Ianuarie 2011 , ora 16.05
Cred că sunteți de acord cu mine că filmul este în prezent brandul cultural cel mai important al României, iar premiile primite de regizorii români au propulsat România într-o zonă foarte selectă, aflată mereu în lumina reflectoarelor.

Primul dintre regizorii noului val ce au deschis atât de onorantă, deja, tradiție este Cristi Puiu, autorul filmului „Marfa și banii” (2001), dar mai ales, „Moartea domnului Lăzărescu” (2005), aceasta din urmă o peliculă pe care cred (sper) că mulți români au văzut-o, încununată cu numeroase premii internaționale.

Cristi Puiu este primul regizor de film pe care l-am avut ca invitat la emisiunile „În universul muzicii” și l-am primit foarte emoționată și ușor îngrijorată, așa cum sunt de altfel de fiecare dată când realizez dialogurile pentru această emisiune. Pentru că sarcina mea este ușor ingrată din punct de vedere jurnalistic: pasiunea pentru muzică nu este de obicei un lucru cu care invitații mei se laudă, ci ceva foarte intim, pe care îl trăiesc cu intensitate în universul lor interior. Așa că, nici prea multe materiale din care să mă documentez nu există, uneori, chiar niciunul.

Am descoperit însă un Cristi Puiu, cu totul surprinzător, pe care l-aș include în categoria „meloman înrăit”, chiar dacă el însuși probabil că nu s-ar vedea așa. Dar cum poți să-l califici altfel pe omul care ascultă muzică clasică în mașină, care cheltuie mulți bani pe discurile pe care le achiziționează la fiecare vizită în străinătate, care își alcătuiește singur playlisturi în funcție de stare, care își scrie scenariile pe muzică și pentru care muzica de film este o filozofie în sine?

Altfel despre Cristi Puiu, în patru emisiuni programate în fiecare sâmbătă a lunii ianuarie începând cu 8 ianuarie, de la ora 16,05.
Cristina Comandașu