Un ambasador recunoscut drept un iubitor al muzicii bune: era poate de așteptat din partea ambasadorului Austriei la București, venit din țara valsului, a Concertului de Anul Nou de la Viena, a Operei de stat din Viena, un adevărat simbol pentru viața culturală internațională. Am stat de vorbă cu dl ambasador despre toate acestea și încă mai mult: rezultatul îl veți putea descoperi pe parcursul a trei sâmbete (3, 10 și 17 decembrie), de la ora 16.00.

Sunteți cunoscut printre ambasadorii care activează astăzi la București drept un meloman, mai curând un iubitor al muzicii de bună calitate, indiferent de genul ei. De ce este important pentru dvs. acest aspect?

Muzica este un element foarte important al vieții culturale, iar muzica clasică are un loc aparte în contextul general al muzicii. Mi-amintesc când eram tânăr că îmi plăcea foarte mult să merg la concerte pentru că era o oportunitate de a găsi concentrare, relaxare, mai curând, un fel de meditație: îmi plăcea atmosfera din sala de concert. În plus, la Viena, a merge la concert este parte a vieții sociale, atât de mulți oameni merg la concert că e foarte posibil să găsești un prieten acolo, chiar dacă nu aranjasei acest lucru înainte. Mi-aduc aminte că prima meu serviciu a fost obținut la un concert, în urma unei discuții purtate acolo, pentru că acolo am întâlnit pe cineva care avea un serviciu de oferit. Deci, iată, o atmosferă pe care o iubesc.

Cred că noi, românii, credem despre austrieci că sunt un popor foarte muzical, gândindu-ne la vals, Viena, un centru al muzicii clasice în contemporaneitate. Sunt austriecii atât de muzicali precum ne imaginăm noi că sunt?

Muzica este parte a culturii noastre și este sprijinită de instituții publice reușind să impună rezultate notabile la nivel mondial. Nu-mi dau seama dacă austriecii sunt mai muzicali față de alte popoare, noi avem această tradiție muzicală așa cum, de exemplu, irlandezii au dansul lor, sau românii, muzica lor minunată tradițională. Avem mai ales la Viena această tradiție muzicală din motive ce țin de istorie, ceea ce se răsfrânge asupra întregii Austrii, în general.

Haideți să vorbim despre Viena și muzica clasică. Primele gânduri: valsul, opera, concertul de Anul Nou. Raluca Știrbăț, pianista care locuiește acum la Viena și face o minunată muncă de punere în lumină a moștenirii lui George Enescu, spunea la un moment că valsul este un dans cu mult mai sofisticat decât s-ar crede la prima vedere. Cum vedeți dvs. spiritul valsului?

Dintr-un punct de vedere practic, valsul este un dans pe care-l înveți foarte repede când mergi la o școală de dans. Când eram tânăr, era o tradiție ca fiecare școală să aibă cursuri de dans, astfel încât în prejma bacalaureatului, oricine să știe să danseze, cu adevărat. Iar valsul era dansul preferat pentru festivități. Nu pot aprecia dacă valsul este un dans ușor sau nu, cu siguranță, este un dans rapid. Pe vremea lui Johann Strauss este un dans foarte popular, crea senzație, era ceva nou și modern. Iar acest spirit al său a fost prezervat ulterior și așa s-a ajuns la tradiția sutelor de baluri care au loc la Viena în fiecare an. Ca ambasador, susțin acest lucru, pentru că în atâtea orașe mari, așa cum este și Bucureștiul, sunt oameni care organizează baluri vieneze, iar unul dintre ele devine așa numitul bal oficial, ceea ce înseamnă că Primăria Vienei susține acel bal, iar ambasadorul este patron.

Și dvs aveți o implicare concretă în organizarea acestui bal de la București, nu?

Aici avem un bal foarte frumos, pentru că are loc la Palatul Parlamentului, ceea ce dă un alt aer evenimentului. Un bal vienez se organizează mult mai bine într-un palat, nu doar într-o sală mare și atât. Este foarte bine să existe mai mult decât o singură cameră, ca oamenii să se poate mișca, așa cum se întâmplă la Viena, la Hofburg, de pildă. Rolul meu este să dau sfaturi pentru crearea unei atmosfere autentic vieneze, care trebuie să includă dansul debutanților, cadrilul de la miezul nopții, după care atmosfera se destinde și devine mai puțin oficială.

Încă vă place să dansați vals?

Da, este un dans învățat în tinerețe. Cei mai mulți nu merg prea dans într-o sală de bal prea des; cu celelalte dansuri pe care am încercat să le învăț, tango sau chachacha, nu am reușit prea bine. Valsul însă nu-l uiți niciodată. Ritmul este acolo, te prinde, așa că da, îmi place să dansez vals.

Când spuneți vals, la ce valsuri vă gândiți?

La valsurile vieneze, nu la cele englezești. Ca Valsul imperial, și toate celelalte pe care Orchestra Filarmonicii din Viena le interpretează la concertul de Anul Nou.

Care sunt diferențele între valsul vienez și cel englez?

Valsul englezesc este mult mai lent, te învârți într-un mod mult mai controlat. Valsul vienez este un dans rapid. Amețești în momentul când îl dansezi corect.

Ați studiat muzica?

Nu, adică, de fapt, da. Nu am studiat muzica la Universitate, însă am luat lecții de pian, așa cum mulți tineri austrieci o fac. Părinții mei au făcut efortul de a-mi asigura lecții când eram adolescent. Am crescut la țară și lecțiile de pian erau plătite de părinții mei în particular. A fost foarte important pentru mine că am învățat muzică, am învățat cum funcționează sistemul muzical, am învățat despre muzica clasică, deși nu am niciodată un pianist prea avansat.

Ce ați cântat, mai exact?

Mi-amintesc de studiile de Czerny, de Fur Elise de Beethoven, de Alla turca de Mozart. Fiul meu, 30 ani mai târziu, a studiat și el pianul și am văzut ce diferență e în momentul când ești talentat față de situația când nu prea ai talent, cum eram eu. Imediat simțea ritmul, înțelegea armonia; de altfel, a și studiat pianul la un Conservator particular; nu este muzician profesionist, dar cântă foarte bine. Deci, educația mea muzicală m-a ajutat foarte mult; când am crescut, muzica pop și rock’n’roll a devenit mai importantă. Am învățat să cânt la chitară și eram parte dintr-o trupă. Cred că dacă nu ești introdus de devreme în muzica clasică, ea ți se pare prea grea. De aceea, cred că este important că tinerii să fie introduși în muzică devreme, cât mai devreme posibil. Cred că interesul meu pentru muzica clasică a fost susținut și de faptul că tata iubea foarte mult opera, deci ascultam multă muzică de operă acasă. Chiar dacă la un moment mi se păreau Beatles sau Led Zeppelin mai importanți, totuși tot știam arii celebre și era foarte ușor să revin oricând la muzica clasică.

Ce asculta tatăl dvs.?

Arii din opere foarte cunoscute precum La traviata sau Boema.

De ce credeți că este important ca un părinte să asigure lecții de muzică pentru copiii săi?

Muzica este oriunde, este bun indiscutabil al trecutului și este bine să poți să înțelegi nu doar melodiile și armoniile simple, dar și lucrurile mai profunde care îți pot aduce o mare satisfacție. Chiar și în cazul jazzului, este nevoie de puțin timp pentru a te obișnui cu noi modalități de a face și asculta muzica. Trebuie să începi de undeva; de aceea este important ca părinții să dea șansa copiilor de a se obișnui cu diferite stiluri muzicale și sper că școala va face acest lucru în continuare în țara dvs.

Și eu sper acest lucru. Radio România Muzical a inițiat proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică, desfășurat și în școli; copiii din sate spun că este important pentru ei că ascultă muzică clasică la școală. Cred că este important să dăm șanse copiilor, mai ales acolo unde astfel de șanse devin atât de rare.

Muzica clasică este o valoare. Să ne gândim la definiția sintagmei “clasic”, pentru că muzica secolului al XVII-lea este atât de diferită de muzica veacurilor XIX și XX, fără a mai aminti de specificul muzicii contemporane care nu mai are nimic de a face cu Vivaldi. Deci, spectrul este foarte larg. Este foarte bine că Radio România Muzical are un program dedicat copiilor și-mi amintesc că un director român foarte cunoscut de la Opera din Viena, Ioan Holender, a avut ideea unui program pentru copii la Opera de stat din Viena.

Dacă nu pui semințe, nu te poți aștepta să crească flori…

Aș vrea să adaug ceva. Unii copii ei înșiși își doresc să facă muzică, pentru alții, funcționează așteptările părinților sau ale societății. În profesia mea, așa cum se întâmplă și în alte cazuri, nu am întotdeauna timp să-mi dezvolt cunoștințele muzicale, câteodată nu am timp nici să ascult lucrările preferate, dar totuși, acesta este un lucru la care pot să revin oricând. De multe ori mă gândesc că ar fi păcat să nu am acest lucru. Nu am cântat la chitară de ani de zile, dar știu că atunci când voi avea mai mult timp, când voi fi la pensie, am la ce să mă întorc, pentru că am deja cunoștințele de bază, nu va mai fi un efort atât de mare ca să-mi reamintesc și să continui.

Deci, vreți să vă întoarceți la pian sau la chitară?

Cred că la chitară, pentru că nu am învățat niciodată să cânt o partitură la chitară. Am făcut doar acompaniamente în stil rock’n’roll, dar mi-ar plăcea să învăț chitara clasică.

Aveți doi copii, unul dintre ei a luat lecții de pian, celălalt a studiat și el muzica?

Nu. Avem o situație foarte interesantă. Băiatul a fost mai mult interesat de muzică, fata, mai mult de știință. Ea a știu încă din copilărie că nu este interesată de muzică. Deci, am o fată om de știință, și un băiat care lucrează în domeniul umanist, mai precis în organizarea de evenimente, dar mai cântă într-o trupă crossover și din când în când ia și lecții de pian pentru jazz. Și ar mai fi ceva de subliniat: fiul meu, destul de devreme, a început să respingă ideea de a face muzică și am avut discuții serioase dacă să mai continue sau nu. Pentru a salva situația, mi-am spus: Bine, hai să încercăm altceva. Hai să găsim un profesor care să cânte și muzică rock. Și am fost surprins să văd cât de repede a prins ideea asta, pentru că îi plăcea să cânte, avea ureche bună, învăța imediat pe dinafară și îi plăcea pianul, vroia să continue. Îi plăceau ritmul, armoniile, dar nu-i plăcea să cânte repertoriul clasic. Așa că, pur simplu, am găsit genul de muzică potrivit pentru el. Sunt fericit și mândru că nu ne-am dat bătuți prea devreme, pentru că și-a dezvoltat aptitudinile muzicale cu mult mai mult decât am făcut-o eu însumi sau o fac cei mai mulți dintre oameni.

A avea muzica în viața înseamnă că poți cânta la un instrument sau poți asculta muzică, pe CD-uri sau la un concert. Este important să le faci pe amândouă, este importantă doar una?

Ne întoarcem la subiectul de ce ar trebui să învețe copiii un instrument. Dacă nu ai încercat vreodată personal să cânți ceva, nu poți să judeci cât de bine cântă alții. Dacă nu ai cântat la pian, vioară sau flaut, probabil că nu înțelegi ce lucruri extraordinare fac alții, marii interpreți sau marile orchestre. Îmi amintește de sport, înțelegi mult mai bine despre ce e vorba când ai încercat tu însuți, de exemplu, cât de dificilă este o partidă de tenis. Cu muzica este la fel, știi să o apreciezi mult bine după ce înțelegi puțin despre ce e vorba

Spuneați că muzica clasică este un univers amplu și divers și aveți dreptate. Ce tip de muzică le-ați recomanda tinerilor începători să asculte?

Cred că mulți iubesc muzica lui Mozart, Beethoven sau valsurile vieneze, este ceea ce am numi muzică accesibilă în cadrul muzicii culte. Cred că tinerii ar trebui mai întâi să cunoască această muzică. Când am început eu să fiu mai interesat de muzică clasică, am ascultat mai întâi Vivaldi, cred că era o modă în anii 70 ani secolului trecut. Apoi nu am mai fost așa interesat de Mozart, pentru că vroiam să-mi dezvolt alte gusturi. Dar am revenit la muzica incredibilă semnată de Mozart și Beethoven și aș vrea să-i amintesc pe acei dirijori care au creat un nou mod de a interpreta această muzică, așa cum a fost Nikolaus Harnoncourt care a făcut ca acest repertoriu să pară nou. De asemenea, și Manfred Honeck, pe care l-am descoperit recent, un dirijor incredibil, cu adevărat. Sunt fericit că Manfred Honeck va reveni la București la Festivalul Enescu din 2017 așa că voi încerca să prind bilete la concertul lui.