Pe 19 ianuarie 2016, am fost primită în biroul domnului ambasador pentru o discuție care s-a dovedit a fi una lungă, spumoasă și cu multe amănunte inedite despre locul muzicii între preocupările diplomatului, dar mai ales, omului Werner Hans Lauk. Mai jos, transcrierea primei părți a dialogului, inserată în cadrul emisiunii difuzate sâmbătă, 20 februarie, de la ora 16.00, într-o serie programată săptămânal sâmbăta, de la aceeași oră, până în 12 martie.

Mi-ați fost recomandat ca un mare meloman. De ce iubiți, de fapt, muzica clasică?

Mai întâi de toate, am fost introdus în muzica clasică de părinții mei, mai ales de mama mea, la o vârstă foarte fragedă. Mama mea îmi cânta, nu numai seara, când mergeam la culcare, dar și în alte ocazii - să ținem cont că ea făcea parte din corul orașului nostru. Așa că am cunoscut de mic muzica bună, mai ales cea vocală, dar nu numai. Când aveam 10 ani, părinții mei m-au dus la opera din Stuttgart; primele opere pe care le-am văzut au fost Flautul fermecat și Răpirea din serai de Mozart, despre care putem spune că sunt niște povești acompaniate de minunata muzică a lui Mozart. Și așa, încet, dar sigur, m-am bucurat de numeroase posibilități de a asculta muzică bună. Când am ajuns elev, am început să cânt în cor - cred că aveam 7-8 ani; când am ajuns la liceu, ne-a venit un nou profesor de muzică și el ne-a introdus într-un sistem profesional de învățare a muzicii vocale, un sistem care ne-a arătat cum se poate crea un cor excelent. Acest cor a fost Christophorus Kantorei care a devenit pe parcursul ultimilor 50 ani unul dintre cele mai bune coruri mixte de tineret din Germania. Se repeta de 4 ori pe săptămână la cor, în timpul adolescenței și tinereții mele; a fost modul cel mai bun de a afla și cum se face, și cum se ascultă muzica.

O moștenire în familie, apartenența la un cor: aș vrea să vă întreb dacă acest tip de experiență este absolut necesar dacă vrei să ajungi să iubești muzica clasică. Dacă părinții nu iubesc muzica clasică, este vreo șansă ca băiatul sau fata lor să ajungă să o facă?

Cred că nu e niciodată prea târziu. Depinde foarte mult de fiecare, dacă are sau nu o atracție pentru muzică în general. Eu, de exemplu, iubesc mai multe tipuri de muzică, foarte diferite: de la muzică clasică la jazz, swing, muzică modernă. Băiatul meu face parte dintr-o trupă care cântă heavy metal, ceea ce e oarecum bizar pentru mine, pentru că mie această muzică mi se pare prea energică, cu prea multe tobe. Dar totuși, putem să comunicăm, eu și băiatul meu, și la acest nivel al iubirii comune pentru muzică. Iar acum, el este mai deschis, de exemplu, către jazzul clasic, Gershwin, de pildă; și din ce în ce mai mult, începe să-i placă și muzica clasică. Alegem să mergem împreună la concertele de la Ateneu, când mă vizitează la București, pentru a asculta muzică clasică.

Deci, este adevărat că muzica clasică se potrivește mai mult oamenilor maturi, sau nu?

Nu aș spune că se potrivește numai sau mai mult oamenilor maturi. Cred că și copiilor li se potrivește, mai ales la vârsta când ei se integrează în societate, ceea ce se întâmplă, de fapt, chiar înainte de a se naște. Când băiatul meu s-a născut, chiar încă din timpul când era însărcinată, mama lui și cu mine am fost la concerte. Eram la Praga atunci și mergeam la Festivalul Primăvara de la Praga. Soția mea era în ultimele luni de sarcină când am ascultat o mulțime de concerte diferite: când orchestra cânta muzică clasică, copilul se simțea, în mod evident, foarte bine, și o arăta, iar mama lui putea să perceapă această senzație de bine a copilului. Când, dimpotrivă, este cântată o muzică foarte modernă, copilul arăta o reacție, care era cu totul diferită de cea pe care o percepusem când copilul asculta muzică clasică.

Înainte de a naște, soția mea și-a cumpărat un CD cu muzică destinată să calmeze copilul agitat; după ce a născut, a fost o situație în care bebelușul nostru era foarte agitat, plângea; i-am pus acel CD și în mod evident, copilul și-a adus aminte muzica și s-a liniștit; a reacționat la muzica pe care o cunoștea și care îi plăcea.

Deci, ce putem învăța din aceasta? În primul rând, că muzica are o influență decisivă și pozitivă asupra oamenilor; în al doilea rând, nu este niciodată prea devreme pentru a începe procesul de introducere a copilului în lumea muzicii bune, încă de la o vârstă foarte mică trebuie să facem acest lucru pentru copiii noștri. Eu mi-am luat băiatul încă de la 2-3 ani la concert, iar el nu a deranjat audiența, chiar deloc. Poate câteodată adormea, dar niciodată nu a început să plângă sau să facă alte zgomote. Deci, cred că este foarte important ca educația muzicală să înceapă cât de devreme posibil.

Vă amintiți ce fel de muzică era pe CD-ul acela, ascultat de soția dvs. când era însărcinată?

Erau piese pentru copii.

Am crezut că era Bach, muzică pe care i-o puneam eu copilului meu când era mic.

Sunt mulți compozitorii care au scris muzică special pentru copii, care-i atrage și le stimulează fantezia. Cred că muzica are mult de a face cu sentimentele, cu imaginația, cu fantezia, și aceasta este, în cele din urmă, ideal pentru copii. De exemplu, Carnavalul animalelor de Camille Saint Saens, Petrică și lupul de Prokofiev, Ghidul imaginat de Benjamin Britten și alte și alte muzici scrise special pentru copii

Referindu-ne la dezbaterile care au loc acum în România, sunt voci care spun că nu avem nevoie de ora de muzica, vrem doar matematică, fizică și chimie, pentru că asta ne va ajuta să obținem servicii mai bune când terminăm școala. Alte voci spun: "Nu, formarea artistică este importantă pentru copii, iar pentru copiii de gimnaziu este important să aibă muzica și artele plastice printre materiile studiate la școală." Dvs. ce părere aveți?

Desigur, ar fi greșit să spunem că matematica, fizica și chimia nu sunt importante, dimpotrivă, sunt importante. Dar, de pe altă parte, educația muzicală, artistică, toate acele forme de educație care se adresează părții artistice din noi, sunt, în opinia mea, extrem de importante pentru a forma o personalitate. Câțiva ani am răspuns de școlile germane din străinătate și de susținerea acestora. Când le vizitam, întotdeauna îi întrebam pe profesorii responsabili: "Ce faceți în ceea ce privește muzica, sportul, artele, teatrul - să le spunem, acele subiecte "sentimentale"?

Cred că pentru a forma o personalitate este foarte important ca la vârsta la care are loc socializarea, să le oferi copiilor accesul la aceste materii, să le oferi oportunitatea ca ei să afle dacă le place doar să asculte muzica sau dacă au capabilitatea de a juca chiar un rol mai important, activ, de exemplu, să învețe să cânte la un instrument, să picteze, să joace într-o piesă de teatru.

Pentru a forma o personalitate, este deciziv să oferi posibilități în timpul anilor când se produce socializarea, introducerea copiilor în societate. Dacă ai o lipsă de cunoștințe la matematică și ai nevoie de ele în profesie, poate după bacalaureat, la universitate poți face un curs special și te vei ridica la nivelul necesar. Dar dacă îți lipsește posibilitatea de a-ți forma personalitatea la timpul potrivit, și acesta este, în opinia mea, foarte devreme în timpul copilăriei, este posibil să nu mai poți recupera ca adolescent și adult, apoi. Deci, în opinia mea, a avea profesori buni de muzică și educație de calitate în școli, a avea oportunitatea de a cânta într-un cor, de a picta, de a dezvolta talentele personale este foarte important și ajută pentru toată viața.

Practicarea muzicii clasice poate să îmbunătățească și sănătatea, pentru că-ți îmbunătățești condiția fizică proprie. Când cânți, și plămânii ți se dezvoltă. Până astăzi, când am 65 ani, medicul meu se miră de volumul plămânilor mei. Este foarte clar: am cântat toată viața mea, până în 2015, când vechii mei colegi de cor au venit într-un turneu de concerte în România, prin câteva orașe. M-am alăturat lor în concerte, deci, da, este încă posibil chiar și la vârsta mea, să cânți, să-ți folosești vocea, este bucurie pură.

Ce fel de voce erați în cor?

Acum sunt mai mult bariton, dar am început, când eram mic, ca sopran unu, apoi am cântat partitura de tenor pentru 2-3 ani, iar apoi am trecut la bariton. De fapt, vocea mea este de bariton înalt. De exemplu, Oratoriul de Crăciun de Bach l-am cântat din trei ipostaze: sopran, tenor și bas.

Vorbind despre copii, din nou, cum arată sistemul de învățare a muzicii în Germania, în școlile obișnuinte, nu în cele vocaționale?

În mod normal, una sau două ore pe săptămână sunt dedicate studiului muzicii, mai întâi, studiului instrumentelor, așa cum se găsește în metoda lui Carl Orff. Flautul, xilofonul, tobele, instrumentele de percuție în general sunt importante, acestea din urmă, pentru că exemplifică copiilor ritmul. Aceste instrumente sunt folosite și pentru a realiza cum se îmbină muzica și dansul. Deci, faptul că în general copiilor le place să fie activi fizic, să se miște, să danseze, este completat de studiul acestor instrumente. Este ceva obișnuit ca profesorul de muzică să aibă instrumente muzicale în sala sa de clasă.

În opinia mea, cântul vocal are un rol decisiv, pentru că dezvoltă auzul muzical. Să auzi just este extrem de important. De ce-mi place atât de mult cântul, mai ales într-un cor? Pentru că dezvoltă și capacitatea de a-i asculta pe ceilalți; cântând în cor îți dai seama că o singură voce este foarte frumoasă, cred că cel mai frumos instrument este chiar vocea umană, dar la cor înveți să cânți în funcție și de ceilalți, înveți că ansamblul funcționează doar cântând împreună. Succesul, în cele din urmă, vine din cooperare, din faptul că ascultându-i pe ceilalți îți dai seama că faci parte dintr-un tot și trebuie să acționezi ca parte a unui tot. Acest spirit al facerii lucrurilor împreună este cel mai important lucru învățat la cor, ca și într-o orchestră, de altfel.

Dați-ne câteva exemple de piese corale, de ansambluri corale pe care le considerați printre cele mai bune.

E foarte dificil, pentru că e atât de multă muzică bună. Desigur, coralele lui Johann Sebastian Bach, de altfel, toată muzica pentru cor pe care a creat-o. Motetele sale celebre: Singet dem Herrn ein neues Lied BWV 225 sau oratoriile sale; am menționat deja Oratoriul de Crăciun, dar avem și Missa in si minor. Toate sunt un punct de plecare foarte bun pentru a descoperi muzica corală. Desigur, se poate începe și mai devreme în istoria muzicii, cu Palestrina și alții, dar eu cred că Bach este cu adevărat piatra de temelie, este ușor de înțeles, este foarte clar și de pe altă parte, el este deseori foarte modern. Dacă iei introducerile motetelor sale sau al Oratoriului de Crăciun, putem spune că acestea se subsumează stilului swing.

În timpul său, Bach era un vizionar, anticipând ceea ce se va întâmpla în istoria muzicii după el. Și știm și că teme din motetul Singet dem Herrn au fost preluate ulterior de alți compozitori; unele dintre aceste prelucrări sunt dramatice, în cazul celor moderne, altele sunt mai aproape de stilului bachian. De exemplu, prelucrarea semnată de Hugo Diestler, scrisă în anii treizeci ai secolului XX, urmărind evenimentele politice: este ceva plin de emoție, inspirator, și total diferit de cum vedea Bach modul de a-l cânta pe Dumnezeu și nu mai puțin important în istoria muzicii, nu mai puțin important și pentru cel care cântă, și pentru cel care ascultă. În general, cred că a fi activ ca muzician îți dă curaj și satisfacție; dar este la fel de mare nevoie și de cei care ascultă, care sunt cel puțin la fel de importanți. A face tu însuți muzică este minunat, așa cum este și ca, pur și simplu, să asculți.