Dincolo de talent și muncă, devenirea artistului depinde de oportunitate și de modul în care adapteaza acest cumul favorabil la metodele de promovare ale momentului. Artistul evoluează, se transformă, își urmează inspirația și tensiunea și în același timp se adaptează încă de la început. Spun asta gândindu-mă la Connie Han, pianista americană care la 23 de ani a depășit stadiul de aspirant timid care-și caută locul într-un peisaj aglomerat, fiind luată în serios de întreaga lume muzicală. Chiar dacă se află la începutul activității muzicale, ascensiunea e evidentă iar calitățile-i sunt inteligent îmbinate cu o promovare pe măsură. Toți putem ajunge la această concluzie urmărind albumul "Iron Starlet" atât în plan muzical cât și ca prezență în peisaj. Connie Han are o viziune care continuă evolutiv stilul celor care au influențat-o, de la inovatori precum Hank Jones sau McCoy Tyner până la generații mai noi reprezentate de frații Marsalis sau de Kenny Kirkland. Introducerea sonoră e abruptă, spectaculoasă, organică și suficient de solicitantă intelectual prin tehnică și sofisticare. Jazz-ul ramâne în esență, definit de ritm, într-o formulă de grup consolidată, cu baza în trio, la care se adaugă două timbre puternice, de saxofon și trompetă, ideale pentru complexitatea și dinamica din fiecare piesă, din intenția pe care Han o exprimă cât se poate de energic. "Iron Starlet" e doar al doilea album care confirmă o apariție cât se poate de articulată și de serioasă pe o scenă uneori prea densă în gesturi ferme dar neconvingătoare.

Un alt artist într-o admirabilă ascensiune aflat la al doilea material discografic este chitaristul britanic Rob Luft, un virtuoz, un maestru în devenire, un lider de grup, un compozitor cu o viziune muzicală modernă, o expresie intensă, orignală și un captivant communicator. "Life is the Dancer" este continuarea firească a debutului intitulat "Riser", cu un spectru sonor lărgit si cu același grup bine îmbinat de muzicieni miunați. Încă de la acest nivel incipient al carierei, Rob Luft formează deja un stil propriu care nu înseamnă doar chitară, ci o lume sonoră proprie, de o distinsă atractivitate, bazată pe propria-i creativitate precum și pe interacțiunea caldă cu ceilalți membri ai grupului. Asemenea impulsuri, ritmate și luminoase, suficient de complexe pentru a ne împlini nevoia de consistență ne pot transmite un mesaj pozitiv, de care avem oricând nevoie, pentru că trecutul ne e în minte iar viitorul ne e în mâini. "Life is the dancer" poate fi unul dintre reperele noastre pentru ceea ce jazz-ul poate îngloba și poate exprima de azi înainte.