În rubrica de astăzi îl descoperim pe unul dintre cei mai apreciați violonceliști ai generației sale - Cornelius Zirbo. El are 22 de ani, s-a născut la Cluj Napoca unde, la 9 ani, a început studiul violoncelului la Școala gimnazială de muzică "Augustin Bena". Și-a continuat studiile la Colegiul de muzică "Sigismund Toduță" din orașul natal, ulterior transferându-se la Colegiul național de arte "Dinu Lipatti" din București pentru a studia la clasa profesorului Octavian Lup. În prezent este student al Universității Naționale de Muzică din București la clasa profesorului Marin Cazacu. Cornelius s-a perfecționat la Paris, unde a studiat în cadrul clasei de excelență de violoncel a lui Gautier Capucon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton. În afară de îndrumarea lui Capucon, Cornelius a beneficiat și de alte colaborări cu violonceliști de talie internațională. Îi amintesc aici pe Frans Helmerson, Miklos Perenyi, Wolfgang Emanuel Schmidt, Maximilian Hornung, dar și pe Laszlo Fenyo și pe Jan Erik Gustafsson. Cornelius Zirbo este laureat a numeroase concursuri derulate atât în țară, cât și în străinătate. Vă spun doar că în urmă cu câțiva ani el a obținut locul II în cadrul Concursului Concertino Praga, derulat sub emblema Uniunii Europene de Radio, o competiție la care a fost propus și susținut de Radio România Muzical. Activitatea lui concertistică înseamnă concerte și recitaluri în România, Cehia, Germania, Elveția, Franța, Italia, precum și în Marea Britanie, în Danemarca și în China, susținute în prestigioase săli. Cornelius este pasionat de tenis, de ping-pong, face jogging, citește beletristică și îi place foarte mult să gătească și... chiar l-am văzut făcând surf într-o poză.

Cornelius, când și cum te-ai apropiat tu de muzică?

Muzica a fost inițiativa părinților mei, care și-au dorit foarte mult să învăț să cânt la un instrument. Au considerat că e o bună metodă de a mă dezvolta din toate punctele de vedere. Și astfel, fiind iubitori de muzică, aveau o oarecare înclinație spre violoncel și m-au înscris la școala de muzică din orașul natal unde am început studiul violoncelului la vârsta de nouă ani.

Ai început foarte devreme! De obicei, se începe puțin mai târziu; se începe fie cu pian, fie cu vioară. Deci, ai tăi erau calați pe violoncel, voiau să te facă violoncelist!

Exact! Eu tot timpul am considerat că am început prea târziu, dar ulterior am aflat că sunt colegi de-ai mei care au început și mai târziu și atunci mi-am dat seama că totuși sunt privilegiat.

Făcuseși însă muzică din clasa I? Cum au decurs lucrurile?

Eu studiam la școala de cartier și în paralel urmam cursurile de muzică și de violoncel la o școală vocațională la care studiam extracurricular.

Și ai luat-o ca pe ceva impus? A fost ceva ce ți-ai dorit și tu într-o oarecare măsură? Îți mai amintești ce simțeai atunci?

Îmi amintesc foarte clar. Eu, având frați mai mari care deja studiau la școala respectivă, știu că de mic mi-am dorit să încep și eu să fac muzică și pentru mine a fost o mare bucurie să pot să încep să cânt și eu ca frații mei mai mari. Am avut un exemplu în ei și-atunci mi-am dorit și eu să pot să cânt la un instrument.

Câți frați ai tu?

Foarte mulți. Noi suntem șapte frați, dar eu sunt singurul care am continuat cu muzica, care m-am axat pe acest domeniu. Am frați IT-iști, doctori, arhitecți... de toate. Suntem în toate domeniile stabiliți, ceea ce e absolut fascinant.

Ei ce instrumente studiaseră?

Oboi, vioară, violă, percuție și pian.

Deci, practic, părinții voștri voiau să-și formeze o mică orchestră acasă, nu?

Ceva de genul...

Personală.

Exact.

Foarte, foarte drăguț! Școala și știu că și o parte din liceu le-ai făcut la Cluj, în orașul tău natal și apoi te-ai transferat aici, la București. Ce anume te-a făcut să vii la București?

Am să vă mărturisesc că a fost o alegere foarte, foarte dificilă. Dar, deschis vă spun, motivul pentru care m-am mutat la București a fost clar faptul că-mi doream să beneficiez de îndrumarea profesorului meu din liceu, Octavian Lup, cu care am studiat trei ani - din clasa a X-a până la facultate. Acesta a fost motivul principal pentru care m-am transferat. Și, bineînțeles, e vorba de prestigiul școlii de violoncel din București.

Tu lucrezi în prezent cu maestrul Cazacu, nu?

Maestrul Marin Cazacu, desigur.

Și presupun că e o continuare, pentru că din câte știu și eu Octavian Lup a fost, de asemenea, studentul domnului Cazacu. Practic, e aceeași școală.

Da, exact. Noi avem privilegiul de a avea o școală de violoncel foarte deschisă și violonceliști care colaborează între ei, astfel încât eu pot beneficia în paralel de îndrumarea maestrului Marin Cazacu, dar și a violoncelistului Octavian Lup și a colegilor săi, ceea ce este un lucru foarte, foarte important... să poți să primești perspective și stiluri de predare din partea mai multor muzicieni.

Tu, în principiu, faci și vrei să faci solistică sau te vezi cântând la un moment dat într-o orchestră? Pe ce parte te concentrezi?

Desigur muncesc și îmi doresc să pot să ajung solist, să am concertele mele, să cânt cu orchestra. Îmi doresc din toată inima acest lucru. Dar, în paralel, mă tentează foarte mult - trebuie să recunosc - pedagogia, mă tentează muzica de cameră pe care o consider vitală și îmi doresc să mă dezvolt pe mai multe planuri, dar, bineînțeles, muncesc pentru solistică.

Ești câștigător și a foarte multe competiții naționale, internaționale. Crezi că e necesară această experiență în viața unui muzician? Și dacă da, de ce?

Când vorbim despre concursuri, apar două tabere: cei care sunt pentru și cei care sunt împotrivă. Eu le consider benefice și vă spun și de ce. Cred că contează foarte mult felul în care abordezi concursurile. De exemplu, vă spun deschis că am participat la ediția din acest an a Concursului Enescu și nu am trecut de prima etapă. Am participat în prima etapă și ăsta a fost parcursul meu. Însă, pregătirea mea pentru concurs, care a început cu un an înainte de concurs... am progresat atât de mult într-un timp atât de scurt prin faptul că am avut o motivație suplimentară care mi-a dat imboldul acela de a mă pregăti și de a studia. Chiar dacă am traversat pandemia, am avut neîncetat această motivație pentru că mă gândeam că am de pregătit un concurs important. Pe mine, personal, concursul acesta m-a ajutat foarte mult. Sunt entuziasmat și abia aștept ediția următoare. Nu știi niciodată cum vor decurge, s-ar putea să ai succes, s-ar putea - cum a fost cazul meu - să cazi din prima etapă, dar nu-i nici o problemă, mergi înainte și muncești pentru mai mult și pentru mai bine.

Asta înseamnă că te înscrii și la ediția următoare a Concursului Enescu?!

Abia aștept!

Uite ce motivat ești! Foarte bine!Pe lângă aceste competiții de care vorbeam, tu ai participat și la foarte multe masterclass-uri și chiar proiectul cu care te-ai înscris concursul pentru Bursa "Moștenitorii României muzicale" era centrat pe asta, pe participarea ta la astfel de cursuri. Este vorba despre niște cursuri de scurtă durată, chiar dacă se întind pe mai multe zile. Ce anume poți lua cu tine ca informație într-un timp atât de scurt, de la un profesor pe care teoretic nu-l cunoști?

Ai șansa să primești niște puncte de vedere pe care nu le-ai mai auzit niciodată și aceste lucruri chiar îți fac un declic în viață și probabil deblochează unele obstacole pe care le poți avea și psihic și din punct de vedere tehnic în timpul interpretării. Din acest motiv, chiar îmi doresc foarte mult să particip la masterclass-uri. Tot timpul mă interesez și caut să văd ce muzicieni mai vin, ce violonceliști predau. Pe mine m-au ajutat foarte mult și m-au scos din multe blocaje pe care mă străduiam și mă chinuiam să le depășesc. Ei bine, am fost la un masterclass și așa, într-o fracțiune de secundă, am depășit toate aceste neajunsuri.

Printre violonceliștii de talie internațională cu care ai lucrat se numără și Gautier Capucon.

Am avut șansa să lucrez mai des cu el. În timpul liceului, în clasa a XI-a, lună de lună mergeam la Paris și lucram cu el și petreceam zile întregi împreună. Acest lucru, inevitabil, ne-a unit cumva pe noi ca violonceliști, eu mai având încă cinci colegi care au studiat cu violoncelistul Gautier Capucon. Consider că s-a creat o oarecare legătură, încă ținem legătura și s-a întâmplat ca anul trecut, cu ocazia Sezonului Cultural Franța-România, să fiu reinvitat să concertez în cadrul clasei de excelență. Deci, cum să nu, avem o legătură frumoasă. Și... am să zic despre Frans Helmerson, care pentru mine este un profesor absolut genial! Nu cred că a fost un masterclass de la care să plec fără să fi primit atât de multă inspirație și motivație și entuziasm și... tot ceea ce transmite el prin felul lui minunat de a fi.

Te-ai simțit, pe de altă parte, vreodată intimidat, blocat de vreuna dintre aceste întâlniri cu mari violonceliști?

Da, s-a întâmplat și acest lucru. Dar am trecut peste și am încercat să extrag ceea ce-i bun. Câteodată poate un duș rece nu strică, dar da, au fost și masterclass-uri în care am avut de-a face cu tensiuni neplăcute. Dar orice experiență e binevenită!

Îmi imaginez că studiezi foarte mult, ai cursuri și la universitate, dar probabil că ai și ceva timp liber. Ce-ți place să faci în timpul liber?

De câțiva ani încoace, de când programul meu e foarte, foarte ocupat, îmi place în timpul liber efectiv să mă întâlnesc cu prietenii, să petrec timp de calitate cu oameni pe care poate nu am șansa să-i văd foarte des. Recunosc că nu pot să fac foarte multe activități, să am hobby-uri multe, nu-mi prea permite timpul... mi-aș dori. Dar îmi place să petrec timp de calitate cu prietenii, să ies la o plimbare, să ies la munte, să plec din oraș pentru câteva zile. Cam așa îmi petrec eu timpul liber.

Transcrierea interviului: Gina Macsențian.