Un nou an, 2021, pe care toți ni-l dorim să fie mai bun decât anul precedent și o nouă idee pe care o abordăm în rubricile noastre până la finalul actualului sezon - lucrări celebre pentru vioară și pian sau vioară și orchestră pe care le-ai interpretat și perspectiva ta personală asupra acestor partituri. Mi se pare foarte interesant să intrăm în laboratorul tău de interpretare și să vedem ce înseamnă de fapt, de exemplu, ceea ce este tema de astăzi, concertele Anotimpurile de Antonio Vivaldi?

Este o lucrare pe care nu se poate să n-o știi. Oricât de îndepărtat ai fi de muzica clasică, ai auzit-o măcar de douăzeci de ori în viața aceasta sub formă de sonerie de telefon, jingle de emisiune… Cred că face parte din patrimoniul universal al umanității.

E o piesă care, la prima vedere, nu pare așa, foarte dificilă din punct de vedere tematic, însă, la fel ca aceste toate opusuri celebre, dificultatea începe atunci când vrei să treci la acel nivel superior, la acel alt nivel, adică să treci de reproducerea a ceea ce este scris în partitură și vrei să găsești propria ta versiune, propriul tău suflu. Pentru mine a fost foarte interesant, foarte important să înțeleg ce vrea de fapt Vivaldi să ne spună cu aceste anotimpuri. Și puțină lume știe că acest set de patru concerte este, de fapt, însoțit de un set de sonete semnate chiar de Vivaldi. Și aceste versuri pe care le-a scris el, pur și simplu, sunt împrăștiate în concerte; fiecare vers, fiecare imagine descrisă acolo în cuvinte se regăsește într-un moment muzical. Sigur, e foarte sugestiv, sunt o mulțime de imagini puternice care sunt acolo. Le-am cântat de foarte multe ori, am făcut diverse experimente cu ele, pentru că multă lume, cântându-se atât de mult fiecare, caută chiar de dragul căutării în sine să facă ceva care să șocheze, ceva care să tragă de urechi audiența…

Cred că cel mai important și-n aceste concerte de Vivaldi și în orice muzică este să-i găsești spiritul, să-i găsești acea energie, acea curgere a ei, naturală. Deci, să nu fie ceva artificial, venit din exterior, ci să fie o energie a muzicii din interiorul ei, cu care să reușești să te conectezi și-n cele din urmă să o comunici în exterior.

Aș vrea să te întreb, a fost important pentru tine să privești muzica aceasta prin ochelarii unei interpretări contemporane sau prin ochelarii unei interpretări în stilul de atunci?

Mi se pare că în contextul actual, sună foarte proaspăt acele interpretări ale unor ansambluri renumite, specializate în astfel de repertorii, dar ei pot obține aceste sonorități care sună atât de proaspăt pentru urechile noastre obișnuite cu puritatea sunetului metalic al corzilor contemporane pentru că, tocmai, aceste ansambluri de care spuneam modifică, întorc cumva cursul istoriei… sunt niște modificări de ordin fizic la instrumente. Toate instrumentele de la o anumită perioadă încoace au avut gâtul viorii lungit, tastiera, cea pe care aleargă degetele atunci când cânți, la rândul ei a fost lungită, s-au adăugat niște elemente în plus, cum este bărbia care se pune pe instrument… Și aici vorbim numai de hardware-ul viorii, dar, pe urmă părțile care chiar vibrează, care chiar rezonează, la rândul lor, s-au schimbat foarte mult. Pe vremea lui Vivaldi existau doar corzi din maț răsucit care aveau cu totul altă amplitudine de sunet și altă căldură de sunet. Și-atunci cânt toate aceste elemente sunt reunite cu înțelepciunea unui om care studiază și aplică tot ceea ce se făcea la vremea respectivă, dintr-odată avem șansa unei călătorii în timp, șansa unei capsule a timpului. În același timp, aș zice eu, adaptată cu ce simțim noi în ziua de astăzi, pentru că vrând-nevrând instrumentele or fi din vremea respectivă, dar totuși interpreții sunt de secol XXI.

 Eu cred că este loc destul sub soare pentru toate formele de manifestare a muzicii. Nu cred că această optică de a fi cât mai fideli epocii respective este unica și singura corectă. De multe ori le spun și studenților mei cu care lucrez la facultate, la Timișoara, că nu există corect sau greșit, nu există un răspuns definitiv și ultimativ, există doar interpretări. De asta noi suntem interpreți și este un proces care nu se termină niciodată.