După vara 2022, ne regăsim acum în toamnă, poate mai devreme decât de obicei, pentru că și școala începe mai devreme decât de obicei pentru copiii României - în 5 septembrie, exact și data primei noastre rubrici din al cincilea sezon de interviuri pe care le realizăm împreună.

De data aceasta, am ales să vorbim despre amintiri de la Concursul Enescu, tocmai pentru că este și prima zi de școală. Este, deci, un timp de rememorare a amintirilor și data când, practic, încep și probele la Concursul Enescu 2022, care se desfășoară de data aceasta în format fizic, după doi ani și jumătate de pandemie.

Așadar, ce amintiri te leagă pe tine de acest concurs?

A fost un moment foarte important pentru mine, pentru cariera mea, câștigarea Concursului Enescu în 1999... mi-e rușine să amintesc și anul!

Au trecut atâția ani... 23 de ani!

Secolul trecut, da. În toamna aceea am participat la două concursuri la foarte scurt timp unul după celălalt. La câteva zile după Concursul Enescu, am plecat la Paris, unde am câștigat Premiul II la Concursul "Marguerite Long-Jacques Thibaud" și Premiul pentru cel mai bun recital. A fost un tur de forță atunci, pentru că programele nu au coincis decât într-o destul de mică măsură. Am amintiri foarte plăcute din acea perioadă pentru că, în ciuda programului extrem de încărcat de studiu (7-8 ore pe zi, atât cât îmi permitea corpul), viața mea părea mult mai simplă decât este în ziua de astăzi. M-am pregătit cu maestrul Gheorghiu. El a fost profesorul meu, mentorul meu și a însemnat foarte mult acest lucru. A fost interesant după aceea să urmăresc ce s-a întâmplat cu panelul de câștigători. Remus Azoiței a câștigat Premiul II atunci, la Enescu. George Cosmin Bănică a luat Premiul III; după aceea, știu că s-a ambiționat și a venit foarte multe ediții la rând în care a luat mereu Premiul II. Cred că fiecare dintre câștigători a arătat că avea calități importante, dovadă și ceea ce s-a întâmplat în deceniile care au urmat.

A fost un moment foarte important Concursul "George Enescu" pentru că, pe lângă premiul în bani, au fost numeroase concerte, festivaluri la care am cântat și cred că acesta este unul dintre câștigurile cele mai importante la un concurs. Banii vin și se duc, dar un concert, o invitație la un festival important te ajută să-ți construiești identitatea ca artist, te ajută să te dezvolți. Mă bucur foarte mult că odată cu creșterea în importanță a Concursului "George Enescu" a sporit și această categorie de premii pentru câștigători.

Cred că acest concurs este și o ocazie de a-l descoperi mai bine pe George Enescu. 

Se tot discuta la un moment dat despre această obligativitate a lucrărilor lui George Enescu. După părerea mea, este un lucru cât se poate de firesc, de normal. Toate marile concursuri dedicate unor compozitori includ ca piese obligatorii în repertoriu lucrări semnate de aceștia. Când am fost la Concursul Sarasate am cântat piese de Sarasate, la Concursul Paganini - în fiecare etapă, piese de Paganini. De ce să nu cântăm piese de George Enescu în fiecare etapă la Concursul "George Enescu"? E un demers foarte sănătos. Știu că am cântat în finala de recital, inclusiv la Paris, Sonata a III-a de George Enescu. Acolo se cerea ca tot repertoriul să fie cântat pe dinafară și am învățat la momentul respectiv Sonata a III-a pe dinafară. Am cântat cu o pianistă excelentă, care învățase special pentru acest concurs această sonată care înspăimântă atâția pianiști. Cred că toți cei care descoperă muzica lui George Enescu - fie în cadrul unui concurs, fie din pură curiozitate - vor avea o revelație nu doar atunci când o cântă, ci și atunci când vor vedea reacția publicului, entuziasmul și energia pe care muzica sa le trezește în ascultători.