Suntem într-o săptămână care se deschide cu ziua de 9 mai, care este Ziua Europei și care are o semnificație și prin muzică, pentru că imnul Uniunii Europene este tema principală a unei celebre simfonii, a IX-a, de Beethoven - pe care tu ai și cântat-o, de altfel, în versiune pentru vioară și pian. Este un context complicat în care trăim; Ziua Europei are o altă semnificație în timpurile pe care le trăim, când o țară care se află la granița noastră, Ucraina, se află în război, dar ea își dorește să devină membru al Uniunii Europene.

Cum vedem noi, muzicienii, această parte de istorie care se derulează, iată, chiar sub ochii noștri?

Fără îndoială, se întâmplă niște lucruri incredibile acolo, foarte greu de deschis în cuvinte. Eu cred că este o adevărată lecție pentru noi toți, europenii - Slavă Domnului!, noi suntem și în Europa și în Uniunea Europeană. Ce înseamnă dorința de mai bine, ce înseamnă să lupți pentru idealurile și pentru aspirațiile tale?! Asta fac ucrainenii. Este o lecție deschisă pentru toți, nu doar pentru români, ci și pentru germani, pentru englezi, pentru francezi. Așa va rămâne Ucraina în istorie, indiferent de rezultatul acestui conflict! Ce înseamnă să crezi în ceva și să fii gata să-ți dai viața, la propriu, pentru acele lucruri care simți că sunt mai presus decât propria ta existență! Eu cred că ei se luptă pentru viitorul copiilor lor, așa cum au făcut și românii în atâtea situații.

Sigur, muzica lui Ludwig van Beethoven vorbește despre prietenie. Mai ales într-un astfel de context, muzica e cea care ne arată lucrurile în ansamblul lor, lucrurile care contează în cele din urmă - bucuria de a fi prietenul cuiva, acest dar divin, cum spun versurile lui Friedrich Schiller. Eu cred că Beethoven a trebuit să treacă prin toate acele lupte interne ale sale, reflectate, bineînțeles, în zeci de opusuri, pentru a ajunge la această stare de grație, această stare de iluminare pe care o are în ultima sa simfonie, în ultimele sale cvartete. O muzică simfonică în care, pentru prima dată, își face apariția cuvântul (și nu e vorba doar de cuvintele lui Friedrich Schiller, pentru că Beethoven însuși glăsuiește acolo, spunând "Destul cu aceste sunete! Să ascultăm altceva!") este un moment absolut remarcabil!

Ca să fiu sincer, când eram mic, nu gustam foarte mult această parte a IV-a, pentru că mă deranjau ingerința asta a corului și soliștii cântăreți. Acum, în clipa în care am cântat-o eu însumi, în clipa în care am avut eu însumi răspunderea de a da viață muzicii, de a-i da o direcție, în clipa în care am înțeles exact că acolo chiar Beethoven vorbește, mi s-a făcut pielea de găină când am cântat chestiile acestea. Și, de fiecare dată în care am cântat-o în turneu - și au fost multe concerte - efectul asupra noastră, asupra muzicienilor, era devastator. Eram și eu, și Josu de Solaun... ne simțeam ca și cum am fi fost călcați de tren după simfonie, pentru că acesta este efectul unei asemenea încărcături spirituale. Pur și simplu, te dărâmă! Gândiți-vă că această simfonie este prevăzută să fie cântată de peste o sută de oameni pe scenă și, în clipa în care tu, un biet violonist muritor acolo, oricât de nebun, oricât de Hercules te crezi, iei în brațe așa ceva, este o experiență magică!

Unul dintre marile mele regrete este acela că, nefiind membru al unei orchestre, foarte mare parte din repertoriul muzicii universale - toate simfoniile, toate poemele simfonice - este inaccesibil pentru a-l interpreta eu direct. Or, iată că prin această transcripție foarte fidelă originalului, împreună cu Josu de Solaun - mi-am găsit și un partener animat de aceleași dorințe ca ale mele, cu care am putut împărți această simfonie - am putut să cânt toată muzica de acolo. Și să fii tu însuți responsabil de tot ce este acolo, de toată curgerea, de toate energiile acelea, e o bucurie infinită. Mi s-a părut că turneul respectiv s-a terminat prea repede.