Simfonia a IX-a de Beethoven are un loc aparte în istoria muzicii. În primul rând, este prima lucrare care folosește un cor și soliști în ultima parte. Într-o simfonie, acest lucru nu era normal, dar Beethoven folosește corul și soliștii pentru un simplu motiv - a vrut să transmită un mesaj clar, acest mesaj de pace, acest mesaj de egalitate și de fraternitate între toți oamenii.

Întotdeauna îmi imaginez când ascult această piesă și când o dirijez: oare cum putea Beethoven, care a dat atât de mult omenirii, dar care în acest moment în viață era deja surd, nu putea să audă absolut nimic, oare cum s-a simțit Beethoven în momentul în care, la terminarea concertului, după ce a dirijat această piesă fără să audă nici un sunet, tot publicul s-a ridicat în picioare și a început să aplaude?

Beethoven, neauzind publicul, nu s-a întors, a rămas uitându-se la orchestră, neștiind ce se întâmplă. Și-atunci, cineva din orchestră a venit și l-a întors către public, ca el să vadă cât de mult au apreciat oamenii ceea ce a scris. Întotdeauna sunt plin de emoții când îmi imaginez acest lucru. Și ce frumos este când, pentru o persoană ca Beethoven, pentru un artist ca Beethoven, momentul în care la un final este apreciat pentru ceea ce a încercat să facă, pentru ceea ce a oferit omenirii și pentru ceea ce ne-a oferit nouă, fiecăruia.

E adevărat, această piesă are foarte, foarte multe detalii în ea despre care am putea vorbi, dar mesajul acesta care este scris de Schiller, este un mesaj care cred că se identifică cu absolut tot ceea ce a încercat Beethoven să scrie în muzică. Mesajul acesta de fraternitate, mesajul acesta de egalitate și mesajul acesta în care cu toții suntem egali, cu toții trebuie să contribuim în același fel și, și mai important, să ne iubim unul pe celălalt.