Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concert dedicat femeilor compozitoare de Ansamblul 'Archaeus'

Publicat: luni, 6 Martie 2023 , ora 0.00
Luni, 6 martie 2023, ansamblul Archaeus susține un concert cu tema Componistica feminină românească. Sub conducerea dirijorului Mircea Păduraru, ansamblul va interpreta, în prima parte, piese din creația compozitoarelor Irina Hasnaș, Cristina Uruc, Doina Rotaru, Laura Manolache și Felicia Donceanu, prezentate de muzicolog doctor Carmen Stoianov. Iar partea a doua a programului cuprinde canzonețe în aranjamente de Laura Ana Mânzat, cu participarea solistică a sopranei Maria Mădălina Constantin și a basului Alin Horia Mânzat. Concertul are loc la Clubul Artelor Amphiteatro din Str. Plantelor nr. 27 (București), începând cu ora 18,00.
Larisa Clempuș