Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Schimbare in programul concertului Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: marți, 8 Noiembrie 2022 , ora 0.00
Mâine, 9 noiembrie 2022, la Sala Radio va avea loc un concert susținut de Orchestra de Cameră Radio, alături de pianista Alexandra Silocea. Din cauza unei probleme de sănătate survenite ca urmare a unei accidentări, solista va interpreta Concertul KV 453 nr. 17 în Sol major pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart în locul Concertului în la minor pentru pian și orchestră semnat de Robert Schumann. Celălalte două lucrări din programul serii rămân neschimbate. Orchestra de Cameră Radio va mai interpreta, sub conducerea dirijorală a lui Leo McFall muzica de balet din opera „Idomeneo” de Wolfgang Amadeus Mozart și Simfonia a IV-a de Ludwig van Beethoven. Concertul începe la ora 19:00 și va fi transmis în direct de postul nostru de radio.
Ana Sireteanu