Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concertul Regal caritabil - în direct la Radio România Muzical

Publicat: luni, 24 Octombrie 2022 , ora 0.00
Radio România Muzical va transmite în direct cea de-a XIII-a ediție a Concertului Regal caritabil, organizat de Fundația Margareta a României. Dedicat susținerii tinerilor talentați, evenimentul va avea loc marți, 25 octombrie 2022, de la ora 19.00, pe scena Ateneului Român. În prezența Familiei Regale a României, vor fi interpretate pagini de operă și operetă, arii și duete celebre semnate de Charles Gounod, Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Franz Lehar și Pablo Sorozabal, precum și Variațiunile Rococo pentru violoncel și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski. Concertul va fi susținut de Orchestra New Hope, sub bagheta dirijorului David Crescenzi, iar ca soliști vor evolua muzicieni din primele generații de bursieri ai Fundației Regale Margareta a României: soprana Diana Alexe, tenorul George Vârban și violoncelistul Andrei Ioniță.
Larisa Clempuș