Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Turneul național ,,RVQ – Shapes” 31 august - 19 septembrie

Publicat: miercuri, 31 August 2022 , ora 0.00
Radu Vâlcu Quintet prezintă astăzi, 31 august, primul concert din cadrul turneului național ,,RVQ – Shapes”. Desfășurat la Muzeul ,,Nicolae Minovici” din București, evenimentul începe la ora 19 și 30 de minute și prezintă în exclusivitate noul album ,,RVQ – Shapes”.
Formația, alcătuită din chitaristul Radu Vâlcu, pianistul Andrei Petrache, vibrafonistul Răzvan Florescu, toboșarul Philip Goron și Mihai Balabaș - vioară și live electronics este cunoscută prin compoziții eclectice originale, ce mixează genuri precum jazz, fusion, muzică clasică și world music. Formația aduce în fața publicului 5 noi compoziții muzicale surprinzătoare ce se vor auzi pentru prima dată în turneul național al trupei. Cele nouă concerte din cadrul turneului se vor desfășura în opt localități din țară și vor fi completate de cinci videoclipuri ce poartă semnătura artistului vizual Mihai Cucu, cu scopul de a oferi publicului o experiență unică, deschizătoare de noi orizonturi. De asemenea, formația propune și o serie de zece workshop-uri, ce se vor desfășura în mai multe școli și licee din România, atelierele interactive fiind dedicate elevilor fără studii muzicale din zone cu acces limitat la cultură.
Turneul se încheie pe 19 septembrie cu un concert desfășurat la Clubul Control din București.
Ana Sireteanu