Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Română de Tineret și Corul „Preludiu” la Ateneul Român

Publicat: sâmbătă, 16 Aprilie 2022 , ora 0.00
Orchestra Română de Tineret susține astăzi, 16 aprilie, un concert pe scena Ateneului Român. Sub bagheta lui Cristian Mandeal, ansamblul va evolua sub titlul „Cântarea Cântărilor - Concert de Paște”. Publicul va putea asculta lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, Antonio Vivaldi și Sabin Păutza, iar soliști vor fi violoniștii Valentin Șerban, Roxana Oprea, Rafael Butaru și Radu Dunca - muzicieni care au ocupat sau ocupă poziția de concert-maistru al Orchestrei Române de Tineret. Alături de ansamblul orchestral, pe scenă va urca și Corul „Preludiu”, pregătit de tânărul dirijor Andrei Stănculescu. Titlul evenimentului este dat de lucrarea semnată de Sabin Păutza - „Cântarea Cântărilor”, interpretată în primă audiție absolută astăzi, în concertul ce începe la ora 19.
Repetiția generală pentru concertul din această seară are loc la ora 12 și va putea fi urmărită ca parte a seriei „Clasic e fantastic - cum să înțelegem muzica”, prezentată de Cristina Sârbu.