Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Începe o nouă serie de recitaluri sub titlul „Romania Universalis”

Publicat: sâmbătă, 15 Ianuarie 2022 , ora 0.00
Sub titlul „Romania Universalis”, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga propun astăzi, 15 ianuarie, un recital în foaierul Teatrului Național de Operetă și Balet „Ion Dacian”. Alături de cei doi vor evolua doi artiști ai instituției care găzduiește evenimentul - tenorii Mihai Urzicana și George Vîrban. Evenimentul deschide un turneu național de recitaluri cu un repertoriu alcătuit din lucrări semnate de compozitori precum George Enescu, Béla Bartók, Walter Klepper, Eugen Doga, Alfonso Castaldi, Theodor Rogalski, Mihail Jora și Hilda Jerea. Evenimentul începe la ora 13, iar turneul continuă cu un recital în data de 17 ianuarie, la Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu.
Petre Fugaciu