Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Debut al pianistului Gianfranco Pappalardo Fiumara pe scena Ateneului Român

Publicat: miercuri, 24 Noiembrie 2021 , ora 0.00
Pianistul italian Gianfranco Pappalardo Fiumara va susține în această seară, de la ora 19.00, primul său recital pe scena Ateneului Român. Pentru presa italiană, muzicianul în vârstă de 43 de ani a declarat că debutul său în această sală - pe care o consideră a fi una dintre cele mai importante din lume, este un vis împlinit, un punct culminant în cariera sa, la fel de important ca atunci când a concertat la Carnegie Hall din New York sau la Teatrul Scala din Milano. Pentru programul acestei seri, Gianfranco Pappalardo Fiumara a pregătit lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Sigismund Thalberg, Franz Liszt, precum și din cea a lui Vincenzo Bellini – onorând astfel moștenirea siciliană.
Florica Jalbă