Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Violonistul David Grimal în deschiderea stagiunii Orchestrei de Cameră Radio

Publicat: luni, 18 Octombrie 2021 , ora 8.18
Miercuri, 20 octombrie, primul concert al Orchestrei de Cameră Radio în stagiunea 2021 - 2022 îl are ca invitat special pe celebrul violonist francez David Grimal, în dublă ipostază de solist și dirijor al serii. Fondatorul și directorul astistic al ansamblului Les Dissonances, împreună cu care a susținut două concerte de succes în ultima ediție a Festivalului Internațional "George Enescu", David Grimal propune, alături de membrii Orchestrei de Cameră Radio, două celebre lucrări beethoveniene, Concertul op. 61 în re major pentru vioară și orchestră, urmând ca după pauză să dirijeze Simfonia a VII-a op. 92 în la major.
Concertul de miercuri are loc de la ora 19:00 și va fi transmis în direct la Radio România Muzical.
Ioana Marghita